vineri, 8 septembrie 2017

Limitatoare de viteză pe Şoseaua Sibiului



Consilierii locali medieșeni vor montarea unor limitatoare de viteză în zona trecerilor de pietoni de pe Șoseaua Sibiului. 


Autor: Alex PÎNTEA

Propunerea a fost făcută în cadrul ședinței ordinare din luna august de către alesul local PNL, Viorel Pasc. Aceasta vine la scurt timp după tragedia petrecută pe această arteră, în zona Vila Flora. Un tânăr de 24 ani a fost spulberat pe trecerea de pietoni în data de 11 august. Șoferul vinovat participa la o întrecere la care au luat parte alte două mașini.

Tragediile pot fi evitate

„Cred că sunt în asentimentul tuturor, indiferent de culoarea politică. Aş vrea să solicităm, în numele Consiliului Local, un punct de vedere Poliţiei municipiului Mediaş, privind montarea unor limitatoare de viteză la trecerile de pietoni de pe Şoseaua Sibiului. Aşa cum ştiţi, acolo a avut loc o tragedie şi se tot discută de anumite raliuri care s-au făcut. La comisia de specialitate nr. 2 a fost directorul Poliţiei Locale, cu dânsul am căzut de acord că trebuie să facem acest demers, având faptul că Poliţia Locală nu poate să întreprindă astfel de măsuri. Primăria Mediaş este administratorul drumului şi împreună cu Poliţia Rutieră cred că pot fi montate astfel de limitatoare de viteză, astfel încât să nu se mai întâmple astfel de tragedii“, a explicat Viorel Pasc.