miercuri, 2 august 2017

Ilegalități cu bani europeni la Ațel


Poliștii din Ațel au reținut un bărbat din localitate, cercetat pentru obținerea ilegală de fonduri europene și fals intelectual.

La sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii l-au depistat și reținut pe acesta în baza mandatului de arestare preventivă. „Pe numele bărbatului, în vârstă de 60 de ani, Curtea de Apel Alba Iulia a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 28 zile, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, și fals intelectual”, a precizat comisarul Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. (A.P.)