miercuri, 31 mai 2017

Mediașul aniversează 750 de ani de istorie | PROGRAM


În centrul istoric al orașului, trecutul se întâlnește cu prezentul, creând o atmosferă de poveste. Evenimente speciale îi așteaptă pe medieșeni și pe turiști.

"La 750 de ani de la prima sa atestare documentară, Mediașul se află într-un moment de sărbătoare, de aceea oferta culturală cu care venim înaintea dumneavoastră se adresează în mod direct atât fiecăruia dintre locuitorii municipiului, cât și turiștilor care ne vizitează în această perioadă. Amprenta „Mediaș 750“ se află pe fiecare eveniment desfășurat în perioada următoare. Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să fiți alături de noi, sărbătorind împreună 750 de ani de istorie fie prin spectacole de teatru, concerte, dansuri populare interetnice, dezbateri academice și comunicări științifice, fie prin manifestări sportive", transmite primarul Gheorghe Roman.


Primăria municipiului Mediaș organizează, în data de 3 iunie, Gala „Mediaș 750“. Un simpozion național dedicat sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară va avea loc la Sala "Daniel Thellmann" din cadrul Primăriei Mediaș, unde invitați prestigioși vor susține comunicări despre istoria Mediașului.  
Muzeul Municipal găzduiește o expoziție de cartografie, cu elemente ale evoluției urbanistice a orașului Mediaș. Această expoziție este realizată în colaborare cu Arhiva Primăriei Mediaș și Asociația Locului Natal Mediaș.
Pe parcursul întregii zile, medieșenii sunt invitați să afle misterele unei legende locale, expuse publicului larg în cadrul expoziției „Renașterea unei legende - Caspari Mediaș“, la Casa Schuller.
Parada costumelor medievale și a porturilor populare românești, maghiare, săsești și ale romilor va anima burgul medieval în seara zilei de 3 iunie, creând o atmosferă de poveste. 
Seara aniversară va fi marcată în Piața Corneliu Coposu, printr-un concert extraordinar, avându-i ca invitați speciali pe Cosmina Fulea, Delia și Direcția 5 & Alina.