vineri, 16 septembrie 2016

Ruină demolată! După ani întregi de incertitudini, municipalitatea medieșeană vrea o sală de sport modernă în locul fostului corp B al Gimnaziului „Cireşarii“



Clădirea de pe strada Sticlei pe care municipalitatea a tot încercat să o vândă, fără succes, va fi demolată. În locul său se va construi, cel mai probabil, o sală de sport. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi luat în discuţie în şedinţa ordinară a Consiliului Local Mediaş pe luna septembrie, programată la începutul săptămânii viitoare.


Autor: Alex PÎNTEA

Fostul corp B al Gimnaziului „Cireşarii“ stă în paragină de ani buni. Din interior s-a furat tot ce se putea valorifica, de la cărămidă şi până la fier. În momentul de faţă, clădirea reprezintă o pată pe obrazul oraşului şi un veritabil pericol pentru oricine s-ar aventura acolo, în condiţiile în care s-ar putea prăbuşi în orice moment. 

Licitaţii în zadar

Clădirea de pe strada Sticlei a fost scoasă în două rânduri la licitaţie, la solicitarea societăţii Transgaz, însă, în cele din urmă, nu s-a mai întâmplat nimic. Ținând cont de starea avansată de degradare a clădirii, municipalitatea şi-a propus să o pună la pământ, iar în locul ei să fie construită o sală de sport. 

Vrea sală de sport

În locul clădirii care va fi demolate, reprezentanții administraţiei publice locale spun că cel mai potrivit ar fi să se ridice o sală de sport. Aceasta ar fi extrem de utilă, în special pentru elevii Gimnaziului „Cireşarii“, care nu dispun de aşa ceva în prezent şi, prin urmare, nu îşi pot desfăşura orele de educație fizică în condiţii bune. „Pe acel loc intenționăm să construim o sală de sport pentru copiii care își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială «Cireșarii» și, dacă este cazul, și pentru cei de la Colegiul Tehnic «Mediensis»“, a precizat primarul Gheorghe Roman. 

Clădire cu vechime

Şcoala de pe strada Sticlei nr. 9 şi-a deschis porţile în anul 1937. După două decenii, dezvoltarea oraşului şi creşterea populaţiei au impus construirea unui nou corp de clădire, ceva mai sus, la nr.16. Şcoala generală nr. 3, devenită recent Gimnaziul „Cireşarii“, a funcţionat ani buni în cele două locaţii, denumite „Şcoala de jos” - clădirea veche, respectiv „Şcoala de sus” - clădirea nouă. După Revoluţia din 1989, „Şcoala de jos” a funcţionat în condiţii normale câţiva ani, dar, întrucât imobilul are o vechime respectabilă, se impuneau reparaţii şi investiţii, care nu s-au mai realizat niciodată.

Pe ordinea de zi

Proiectul de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcţiune şi demolării imobilului situat administrativ pe strada Sticlei nr. 9 se află în mapele de lucru ale aleşilor locali pentru şedinţa ordinară din luna septembrie. Aceştia trebuie să se pronunţe, luni după-amiază, asupra oportunităţii demolării clădirii, iar ulterior să găsească şi cea mai bună destinaţie pentru spațiul care va rezulta.

Gheorghe ROMAN | primar: „În urma sesizărilor și a verificărilor făcute, am constatat că imobilul de pe strada Sticlei se află într-un stadiu avansat de degradare. Cunoaștem faptul că, la un moment dat, societatea Transgaz și-a manifestat intenția de a cumpăra acel imobil, apoi a renunțat. În momentul de față, am promovat un proiect de hotărâre pentru consilierii locali, prin care am propus spre demolare acel imobil.”