miercuri, 8 iunie 2016

Tâlhărită în propria casă

Doi minori din Mediaș au tâlhărit o vârstnică în propria locuință.

Incidentul s-a petrecut duminica trecută dimineaţă, în jurul orei 6.30, atunci când Poliția municipiului Mediaș a fost sesizată de o femeie în vârstă de 76 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe veranda din fața ușii locuinței sale, a fost atacată de doi tineri necunoscuți care, prin violență și amenințare, au deposedat-o de două lănțișoare de aur pe care le avea la gât. „În foarte scurt timp de la sesizarea faptei, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reușit identificarea și prinderea persoanelor suspectate de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și înapoiat victimei. Presupușii autori sunt doi minori în vârstă de 13, respectiv 15 ani, ambii domiciliați în municipiul Mediaș“, a precizat subcomisarul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. Împotriva minorului în vârstă de 15 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. În continuare, polițiștii medieșeni desfășoară cercetări în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a celor doi minori. (A.P.)