joi, 2 iunie 2016

Primarul din Axente Sever este încrezător că rezultatele sale îi vor aduce încă un mandat



Încă două străzi de pământ, în lungime totală de aproape un kilometru, au fost modernizate și asfaltate în comuna Axente Sever.


Autor: Aurelian LUNGU

Marius GRECU
Este vorba despre strada Visei din Axente Sever și strada Teilor din Agârbiciu. Lucrările au început după Paști și s-au finalizat zilele trecute. „A fost o investiție importantă pentru comunitate și mă bucur că am dus-o la bun sfârșit. Strada Visei măsoară aproximativ 200 de metri, iar strada Teilor, aproximativ 600 de metri. Înainte de asfaltarea propriu-zisă, au fost realizate branșamentele și s-a asigurat descărcarea apei pluviale, pentru a avea garanția că nu va mai fi nevoie să intervenim pe aceste străzi și că ele se vor menține în stare bună încă mult timp de acum încolo“, a precizat Marius Grecu, gospodarul comunei Axente Sever. De altfel, și pe strada Petișului din Agârbiciu a fost rezolvată descărcarea apei pluvială. Toate celelalte străzi din Axente Sever și Agârbiciu care nu au putut fi asfaltate deocamdată sunt pietruite. „Există cauze obiective pentru care anumite străzi nu pot fi încă modernizate. Mai exact, este vorba despre litigiile care blochează continuarea branșamentelor la rețelele de apă și canalizare. Însă am încheiat pietruirea acestor străzi și le vom asfalta și pe acestea, când va fi posibil“, menționează Grecu.


Următoarele proiecte

În următoarele săptămâni, edilul are în vedere realizarea unui monument al eroilor în satul Șoala, pe care să-l inaugureze chiar de Ziua Eroilor. În a doua jumătate a anului va începe și construcția unei capele mortuare, în vecinătatea cimitirului. Marea provocare a perioadei 2016-2020 va fi construcția centurii ocolitoare a comunei, de la Drumul Blajului și până la Agârbiciu, pe fonduri europene. Tot cu fonduri europene, prin GAL, Marius Grecu intenționează să reabiliteze cele două grădinițe din Axente Sever, precum și pe cea din Agârbiciu. „Proiectele sunt eligibile, bani există, trebuie să contractăm serviciile de consultanță și să demarăm accesarea“, a subliniat acesta.


Rezultatele lui Marius Grecu

Realizările din mandatul 2012-2016 sunt evidente: 3 km de străzi asfaltate și branșate la apă și canalizare; reabilitarea celor trei cămine culturale și a sălii de festivități, cu mobilier, veselă, camere frigorifice, încălzire centrală, zugrăveli interioare și exterioare și acoperiș; branșarea la apă și canalizare a imobilelor de la DN14; 12 km de trotuare în Axente Sever și Agârbiciu; reabilitarea drumului Șoalei (7 km); acordarea de ajutor financiar bisericilor; impozitele cele mai mici din zonă; atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă (parc fotovoltaic – 4,5 milioane de euro – 10 locuri de muncă; CIS Automotive – 5 milioane de euro – 200 locuri de muncă; SC Vamilex SRL – Uwe Drasser – 40 locuri de muncă; cea mai mare fabrică de miere din zonă – 6 locuri de muncă; confecții – metalice – 30 locuri de muncă); cultură: Întâlnirea Sașilor la Axente Sever și Agârbiciu, concertul anual de colinde, alte spectacole – „Fii satului“.


Planuri pentru perioada 2016-2020

Pentru viitoarea legislatură, dacă va mai fi ales în fruntea comunei, Marius Grecu și-a propus finalizarea branșamentelor la apă și canalizare în Axente și Agârbiciu și darea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, urmată de asfaltarea străzilor din Axente Sever și Agârbiciu. Totodată, până în 2020, Grecu își dorește: reabilitarea grădinițelor din Axente Sever și Agârbiciu; foraj de apă, canalizare și un monument al eroilor în satul Șoala; construirea capelei mortuare la Axente Sever; construirea centurii ocolitoare pentru Axente Sever și Agârbiciu; amenajarea a două locuri de joacă pentru copii la Axente Sever și Agârbiciu.