luni, 16 mai 2016

Publicat la 5/16/2016 12:02:00 p.m. de Anonim

Fără permis, s-a urcat la volanul unei mașini împrumutate și a provocat un accident!



Un tânăr din satul Velț este cercetat penal, după ce a produs un accident rutier în comuna Blăjel. Mai grav este că nu avea nici permis de conducere, iar mașina nu era a lui!

Ieri după-amiază, în jurul orei 16.25, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, în cadrul activităților desfășurate pe DJ 142 B Bazna - Blăjel, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale. 
Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Blăjel, iar la fața locului polițiștii rutieri au constatat că un tânăr, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Velț, a condus autoturismul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, fiind implicat într-o tamponare. 
Totodată, în autoturism cu tânărul de 20 de ani se afla un bărbat de 26 de ani, care, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că i-a încredințat acestuia mașina spre conducere deși cunoștea faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. 
"În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredințarea spre conducere a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin 1 și 335 alin. 3 din Codul Penal)", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
Aceasta este doar una dintre cele 13 infracțiuni la regimul rutier, constatate la final de săptămână de către polițiștii sibieni. În doar trei zile, pe drumurile județului, șase persoane au fost identificate în trafic conducând autoturismele fără a deţine permis de conducere, patru conducători auto au fost depistaţi conducând autoturisme neînmatriculate, un conducător auto este cercetat penal, întrucât maşina condusă avea aplicat număr fals de înmatriculare, iar alți doi conducători auto sunt cercetați penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice (0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat). (A.L.)
    Trimite prin e-mail