vineri, 22 ianuarie 2016

Furturi din spital

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Copşa Mică, a fost reţinut de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş, împotriva sa existând suspiciunea că ar fi autorul a două infracţiuni de furt calificat. În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, acesta a pătruns prin efracţie în incinta Spitalului Municipal Mediaş, de unde a sustras suma de 600 de lei. Împotriva suspectului s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (A.P.)