vineri, 16 ianuarie 2015

Publicat la 1/16/2015 03:00:00 p.m. de Redacţie

Ștefan, Alexandru, Andrei, Ioana sau Maria. Numele tradiționale au ajuns din nou la modă

Numele vechi româneşti sunt preferate de tot mai mulţi medieşeni pentru copiii lor.


Autor: Alex PÎNTEA

Alexandru, Ştefan, Ioana şi Maria au fost cele mai folosite prenume de către medieşeni atunci când şi-au botezat copiii, pe parcursului anului trecut. Ele au revenit în forţă în ultimii doi ani, asta după ce o perioadă au fost influenţate de televiziune şi filme.

Alexandru şi Ioana

Din cei 940 de copii născuţi la Mediaş anul trecut, cei mai mulți au primit numele Alexandru, Ştefan sau Andrei. În ceea ce le priveşte pe fetiţe, cele mai folosite prenume au fost Ioana şi Maria. „Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Mediaş a înregistrat în 2014 un număr de 940 de nou-născuţi. Din punct de vedere al prenumelor, cel mai folosit la băieţi a fost Alexandru, circa 80 de copii primind acest nume, urmat de Ştefan şi Andrei. În ceea ce priveşte fetiţele, cele mai folosite prenume au fost Ioana şi Maria, în general în combinaţie cu un al doilea prenume. Ca şi nume mai deosebite, la băieţi au fost Kevin şi Kenneth, iar la fetiţe, într-un caz, copilul a primit numele de Jaben Codry“, a precizat Raluca Filip, din cadrul Serviciului Relaţii al Primăriei Mediaş. 

Transfer simbolic

Psihologii cred că, prin alegerea unor nume de sfinţi, părinţii încearcă să protejeze copiii. „În general, se folosesc nume de sfinţi pentru că ele dau o anumită conotaţie. Părinţii spun că îl poate proteja de anumite lucruri mai puţin bune, dacă naşii au nume de sfinţi se folosesc aceste nume pentru că se consideră că atrag energii pozitive, sau datorită perioadei în care este născut copilul. Numele fiecărui copil este o «ştampilă», o misiune. Dacă are un nume de sfânt, îndeplineşte o misiune pe acest pământ, iar dacă acel sfânt a făcut minuni sau s-a vorbit într-un anume fel despre el, se spune că şi copilul va avea o viaţă asemănătoare“, este de părere psihologul Alexandra Ababi.
    Trimite prin e-mail