vineri, 16 ianuarie 2015

Publicat la 1/16/2015 11:42:00 a.m. de Redacţie

Meditur: gratuitate totală pentru elevi



Toţi elevii din municipiul Mediaş vor circula gratis cu Meditur.


Autor: Alex PÎNTEA

Măsura va intra în vigoare, cel mai probabil, începând cu luna martie. Conducerea municipalităţii va avea o întâlnire cu cea a societăţii de transport public, pentru a se clarifica toate aspectele. Conform estimărilor Primăriei Mediaş, vor beneficia de gratuitate totală pe mijloacele de transport în comun peste 5.000 de copii și tineri care învaţă la şcolile din oraş. „Conform legii, noi trebuie să asigurăm gratuitate în proporţie de 50 la sută pentru elevi, dar vom încerca să le dăm o gratuitate totală. Pentru aceasta, urmează să mă întâlnesc cu directorul şi conducerea operatorului de transport public de călători din Mediaş şi să promovăm o hotărâre de Consiliu Local în care să şi condiţionăm această gratuitate, pentru că mi se pare anormal ca noi, prin bugetul local, să asigurăm mersul la şcoală gratuit şi, în acelaşi timp, să ne înregistrăm cu foarte multe absenţe de la şcoală. Încercăm să introducem această măsură din luna imediat următoare bugetului local”, a explicat primarul Teodor Neamţu.

Prinși în buget

Banii necesari pentru acoperirea gratuităţilor sunt deja prevăzuţi în bugetul local pe anul 2015. Aleşii locali vor lua în discuţie aprobarea gratuităţii totale pentru elevi pe mijloacele de transport în comun ale Meditur cel mai devreme în şedinţa ordinară din luna februarie. Mai întâi, însă, este nevoie de aprobarea bugetului local al municipiului, care se va întâmpla probabil la sfârşitul lunii în curs.
    Trimite prin e-mail