sâmbătă, 13 decembrie 2014

În ultima secundă! Derby-ul judeţean la baschet a fost decis la ultima aruncare, în favoarea gaziștilor

Gaz Metan Mediaș a câştigat la limită în faţa sibienilor de la CSU Atlassib. Căpitanul Gediminas Navickas a înscris de la mare distanţă, cu două secunde înainte de final, şi a stabilit scorul final al partidei. Duminică, alb-negrii joacă în deplasare cu Steaua Bucureşti, singura echipă neînvinsă până în prezent în Liga Naţională de Baschet.


Autor: Alex PÎNTEA

Gaziştii au început partida cu Sibiul cu un parţial de 6-0 şi au reuşit să îşi adjudece primul sfert cu 17-14. Până la pauza mare, tot alb-negrii au fost la timona jocului şi au condus în permanenţă pe tabelă, chiar şi la 10 puncte diferenţă. Scorul pauzei a fost 37-33 pentru formaţia antrenată de Ovidiu Teleabă şi Mihai Popa. Lucrurile au continuat să meargă bine pentru amfitrioni şi în sfertul la treilea, iar diferenţa a crescut la 12 puncte. Ceva s-a rupt, totuși, în ultimele patru minute ale sfertului. Sibienii au revenit senzaţional, au marcat 21 de puncte și au încasat doar trei. În aceste condiţii, la intrarea în actul decisiv, sibienii conduceau cu 60-54.

Șansă și talent

Gaz Metan nu a cedat, însă, şi a reuşit să întoarcă scorul în favoarea sa. Cele două formaţii au mers apoi cap la cap, scorul fiind egal (74-74) cu 6,6 secunde înainte de final. Alb-negrii au avut ultimul atac, iar, cu două secunde înainte ca partida să se încheie, Gediminas Navickas a marcat de la peste opt metri şi a adus victoria formaţiei sale: 77-74 pentru gruparea de pe Târnava Mare

Succes important

Antrenorul asistent Mihai Popa a apreciat că victoria încununează munca jucătorilor din ultimele săptămâni. „Acest meci a fost cu un impact foarte mare emoţional pentru toată lumea din tribună, pentru noi, ca antrenori, pentru jucători. Îmi pare bine că băieţii au reacţionat foarte bine după o cădere inexplicabilă, după părerea mea, dar este bine că au putut reveni, psihic şi fizic, după ce am controlat jocul în prima jumătate a partidei. Am avut o aruncare câştigătoare, a fost norocul nostru. Vreau să mulțumesc și publicului medieșean, cât și sibian, care au făcut o atmosferă extraordinară. Sper, cu acest meci, să aducem cât mai mulți oameni în tribune, să avem o susținere mult mai mare, fiindcă cu ajutorul lor putem învinge chiar și cele mai puternice echipe”, au fost cuvintele lui Popa.

Coşul decisiv

Conducătorul de joc Navickas a fost omul meciului pentru formaţia sa. „Am câștigat, suntem foarte fericiți, am jucat bine, am arătat un joc bun. Fiecare jucător care este în teren sau pe bancă se bucură de baschet și de jocul nostru, acesta este un motiv pentru care fiecare joacă cu spirit, cu emoție și toată lumea joacă bine. Este greu să spun ce a făcut diferența în această seară. Puțin noroc, bineînțeles, dar, în primul rând, apărarea a făcut diferența. Antrenorul nostru a făcut un scouting foarte bun, noi știam cum joacă ei și am fost pregătiți pentru acest meci”, a explicat cel ce a declanşat fiesta atât pe teren, cât şi în tribune.