vineri, 29 iulie 2011

Publicat la 7/29/2011 03:42:00 p.m. de Redacţie

Tratament cu ultraviolete pentru apa medieşenilor

Staţia de tratare a apei din municipiul Mediaş va fi complet reabilitată, iar întreg sistemul va fi unul automatizat. Lucrările sunt în grafic, a constatat primarul Teodor Neamţu, la inspecţia şantierului. 

Autor: Alex PÎNTEA

Lucrările la viitoarea staţie de tratare a apei din Mediaş sunt în grafic. În momentul în care aceasta va fi gata, procesul tehnologic de tratare a apei va fi complet automatizat. Acesta va fi conectat la un sistem care va permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului de tratare. „Sunt trei puncte importante ale acestui proiect de reabilitare a staţiei de tratare şi anume conducta de aducţiune, camera de distribuţie şi bazinul de stocare şi contact cu clorul. În  ceea ce priveşte conducta de aducţiune, în această perioadă se efectuează săpături pentru aducerea ei în staţia de tratare. La bazinul de stocare şi contact cu clorul, se efectuează săpăturile, se toarnă beton pentru realizarea fundului bazinului”, a precizat Virgil Bucşe, directorul general al societăţii Apa Târnavei Mari.

Date tehnice

Se va construi o nouă staţie de pompare a apei brute, cu o capacitate de 300 litri pe secundă şi cu un efect de economisire a energiei electrice. Totodată, se vor reabilita şi extinde etapele de pretratare, coagulare, floculare, decantare, se vor  reabilita filtrele şi procesul de spălare în contracurent a acestora, şi se va reabilita şi modifica întreg sistemul de dezinfecţie. Procesul tehnologic de tratare a apei va fi complet automatizat, conectat la sistemul SCADA, pentru a permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului de tratare. Avantajele implementării acestui contract sunt conformarea cu Directivele 98/83/EC şi 60/2000/CE privind apa potabilă, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardului de viaţă al populaţiei din regiunea Mediaş, explică specialiştii.

Proiect important pentru Mediaş

Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare este cel mai important proiect cu finanţare europeană pentru municipiul Mediaş, cifrat la aproape 50 de milioane de euro. Contractul „Lucrări la captarea de suprafaţă şi staţia de tratare în municipiul Mediaş” este unul în valoare de 42,5 milioane de lei, din care aproximativ 34,3 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune. „În ceea ce priveşte staţia de tratare a apei, aceasta va avea noi procese tehnologice, precum injecţia cu cărbuni, interoxidarea sau tratarea cu ultraviolete care vor transforma apa de la robinete într-o apă excelentă”, afirmă primarul Teodor Neamţu.

Complexitate
16 contracte se derulează în cadrul proiectului câştigat de Apa Târnavei Mari SA
    Trimite prin e-mail