Ce sărbătorim pe 26 decembrie. Cruce roșie în calendar

În 26 decembrie, cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului, cea care L-a născut cu trup pe Hristos Dumnezeu.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioşilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el, notează Monitorul de Cluj.

Soborul Macii Domnului, unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, a devenit model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.

„Cei ce au alcătuit Sinaxarul anului n-au fost oameni neînvăţaţi, oameni de rând, ci sfinţi mari. Ei s-au întrebat: «Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu, şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului»”, spune arhimandritul Cleopa Ilie.

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.

După ce a primit o bună educaţie în ţara sa a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.

În anul 1364 a trecut în Ţara Românească şi s-a aşezat pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul „Antonie cel Mare”, care a fost sfinţită în anul 1369.

Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.

Pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat Mănăstirea Vişina pe Valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406.

Continuare

a doua zi, Craciun, Maica Domnului, sarbatoare, sobor

Trimite prin e-mail

joi, 8 septembrie 2022

Publicat la joi, septembrie 08, 2022 de Monitorul de Medias

Sfânta Maria Mică. Ce reprezintă sărbătoarea?

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică în ziua de 8 septembrie.

Este prima mare sărbătoare din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Anul bisericesc începe şi se termină cu două praznice împărăteşti închinate Maicii Domnului, Naşterea (8 septembrie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Părinţii Maicii Domnului sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel avea să se împlinească prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Descendenţa Maicii Domnului a fost tot atât de nobilă cât şi de sfântă. Căci nimic din ce este pământesc, nici pietrele preţioase, aurul curat şi tot lemnul scump care s-au folosit din plin la construcţia templului din Ierusalim, nu este vrednic de cinstea acestei Preasfinte Fecioare, născută din curăţia părinţilor ei.

Acest lucru îl afirmă Sfântul Ioan Damaschin, adresându-se către drepţii dumnezeieşti părinţi ai Maicii Domnului: "Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpâneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!".

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de ceilalţi nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".

Auzind aceasta, Sfântul Ioachim nu a putut să se mai întoarcă la casa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.

Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.

Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)

Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii", a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.

Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.

Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Ilie Cleopa, 1996)