Se afișează postările cu eticheta Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu“. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu“. Afișați toate postările

miercuri, 15 martie 2023

Publicat la miercuri, martie 15, 2023 de

„Copşa Mică - Un oraş verde din România“

Copșa Mică continuă să-și vindece rănile provocate de poluarea care a afectat locuitorii și vegetația din zonă timp de zeci de ani. Primăria orașului derulează, pe parcursul întregului an, proiectul „Copşa Mică - Un oraş verde din România“.

 
În mai puțin de o săptămână, odată cu încălzirea vremii, au avut loc 2 evenimente în cadrul proiectului. Săptămâna trecută, primarul Daniel-Tudor Mihalache, împreună Lucia Berger, directoarea Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu“ Copșa Mică, dir.adj. Cornelia Mihalache şi prof. Angela Lung, s-au întâlnit cu elevii înscriși în Patrula Verde, în amfiteatrul „Crainicu Viorel“ din cadrul liceului. „Întâlnirea de astăzi (nr – joi 9 martie) se înscrie în cadrul proiectului «Copşa Mică - Un oraş verde din România» care se va desfăşura pe tot parcursul acestui an. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat din nou rolul agentului din Patrula Verde în cadrul școlii (chiar şi după aceea în familie), acela de a urmări şi de a stopa risipa de energie şi apă, inclusiv colectarea selectivă a deșeurilor. Pentru această lună, elevii şi-au propus să ecologizeze, la sfârșitul săptămânii viitoare, zona prâului de la izvor până la capelă, pentru a sărbători (prin muncă şi cu fapte) zilele de 22 martie ZIUA MONDIALĂ A APEI şi 25 martie ORA PĂMÂNTULUI. Le urăm succes în misiunea lor!“, a transmis Primăria orașului Copșa Mică.

foto: facebook/Buhazi
 
Tot în cadrul proiectului „Copşa Mică - Un oraş verde din România“, ieri 14 martie 2023, un grup de 12 voluntari din Primărie și 5 Pompieri Voluntari, alături de voluntari din oraș, au efectuat tăierile de corecție a nucilor plantaţi în cartierul Târnăvioara în luna noiembrie a anului 2021, sub egida Via Transilvanica Goes Nuts.
Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 7 septembrie 2022

Publicat la miercuri, septembrie 07, 2022 de

Parteneriat la Copșa Mică

Parteneriat între Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu“ Copşa Mică și CIS Automotive SRL, unul dintre principalii angajatori din oraș. Elevii liceului vor putea face practică atât în laboratoare noi dotate de CIS Automotive SRL sau ulterior chiar la sediul firmei din Copşa Mică. Cei care vor participa la atelierele de practică vor fi stimulaţi şi financiar de către firma CIS Automotive SRL prin acordarea de burse sau stimulente financiare şi vor avea şansa ca ulterior să devină angajaţii de mâine ai acestei firme.


CIS Automotive SRL şi Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" Copşa Mică vor finaliza anul acesta un parteneriat de colaborare destinat pregătirii profesionale a liceenilor de la profilele tehnice. Astfel elevii liceului vor putea face practică atât în laboratoare noi dotate de CIS Automotive SRL sau ulterior chiar la sediul firmei din Copşa Mică. Firma CIS Automotive SRL este cel mai mare angajator din oraş şi doreşte să se implice în viaţa comunităţii prin dezvoltarea la elevi a cunoştinţelor şi aptitudinilor tehnice atât de necesare oricărui angajat pe piaţa actuală a muncii. Colaborarea CIS Automotive SRL cu Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" Copşa Mică, pornită de câţiva ani prin diverse donaţii şi sponsorizări se îndreaptă, de anul acesta, direct spre pregătirea pentru viaţă a viitorilor absolvenţi ai liceului. Elevii care vor participa la atelierele de practică vor fi stimulaţi şi financiar de către firma CIS Automotive SRL prin acordarea de burse sau stimulente financiare şi vor avea şansa ca ulterior să devină angajaţii de mâine ai acestei firme. Doar prin parteneriate de acest fel, prin implicarea directă a celor doi poli ai societăţii (învăţământul şi angajatorii), se vor putea pune bazele unei pregătiri reale a tinerilor pentru viitor.
Le urăm succes tuturor celor implicaţi în acest parteneriat şi o colaborare cât mai fructuoasă.“, transmite Primăria Copșa Mică.
Continuare
    Trimite prin e-mail