Se afișează postările cu eticheta șofer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta șofer. Afișați toate postările

duminică, 2 iulie 2023

Publicat la duminică, iulie 02, 2023 de

Infracțiune cu repetiție. Bărbat depistat de trei ori fără permis, reținut de polițiști

 

La data de 1 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Buzd, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

În fapt, în perioada decembrie 2022 – iulie 2023, bărbatul a fost depistat în trei rânduri conducând fără a avea acest drept, prezentând pentru control un permis de conducere emis de autorități străine, document susceptibil a fi fals.

Odată cu administrarea probatoriului, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 21 aprilie 2023

Publicat la vineri, aprilie 21, 2023 de

Șofer pe drumurile din Mediaș cu alcoolemie de aproape 1 la mie

 Ieri în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit o autoutilitară condusă pe strada Aurel Vlaicu de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în Ațel.

FOTO: Monitorul de Mediaș

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit ulterior la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Continuare
    Trimite prin e-mail