miercuri, 14 octombrie 2026

Publicat la miercuri, octombrie 14, 2026 de

Municipiul Mediaș a fost gazda Ștafetei Veteranilor Invictus 2026

Ștafeta Veteranilor Invictus a fost primită ieri după-amiază în Piața Corneliu Coposu, acolo unde a avut loc un ceremonial la care au fost prezente persoanele care au alergat de la Târgu-Mureș la Mediaș, conducerea municipalității, militari ai unității militare 01810, dar și alți medieșeni. 


„Municipiul Mediaș a marcat un moment de o deosebită însemnătate civică și patriotică, primind trecerea Ștafetei Veteranilor Invictus 2026, un proiect dedicat susținerii și onorării eroilor neamului.
Ieri, orașul nostru a urat bun venit celor aproximativ 200 de reprezentanți ai mișcării Invictus – voluntari, alergători și bicicliști. Aceștia au sosit la Mediaș purtând cu mândrie valorile de dăruire, respect și solidaritate față de veteranii din teatrele de operații și eroii României.
În cursul dimineții de astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la sediul primăriei, a avut loc predarea festivă a ștafetei. În continuare, un grup format din 40 de participanți a pornit la drum pe traseul către Sighișoara, ducând mai departe simbolic energia și recunoștința comunității noastre.”, au transmis reprezentanții municipalității. 



„Este o mare onoare pentru Mediaș să fie parte din traseul Ștafetei Veteranilor Invictus. Comunitatea noastră își exprimă profunda recunoștință față de efortul și sacrificiul celor care au luptat sub drapelul României. Le dorim mult succes alergătorilor care au plecat astăzi spre Sighișoara și îi asigurăm de întreaga noastră susținere”, a declarat 
Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.
Primăria Municipiului Mediaș le-a mulțumit tuturor cetățenilor și voluntarilor care s-au alăturat acestui demers și anunță că va continua să susțină inițiativele care promovează respectul față de valorile naționale.
    Trimite prin e-mail