miercuri, 7 octombrie 2026

Publicat la miercuri, octombrie 07, 2026 de

Mediașul aleargă pentru copii. Mediaș Coffee Run, pe 6 decembrie

În data de 6 decembrie 2026, de la ora 13:00, municipiul de pe Târnava Mare va găzdui „Mediaș Coffee Run”, un eveniment dedicat sportului, solidarității și sprijinirii copiilor cu dizabilități. Evenimentul este organizat de Asociația Binderbubi Run & Hike și The Bean Roasters Mediaș, cu sprijinul Aterm și al Primăriei Municipiului Mediaș, iar componenta caritabilă este dedicată Centrului de Recuperare Pruncul Isus Mediaș și Asociației Sfântul Casian Mediaș. 


Organizatorii și-au propus să strângă 30.000 de lei, bani care vor fi utilizați pentru acordarea unor burse lunare specialiștilor implicați în terapia și recuperarea copiilor cu dizabilități. Inițiativa urmărește atragerea și păstrarea terapeuților, creșterea calității serviciilor oferite și sprijinirea unui număr cât mai mare de copii. Participanții vor putea alege dintre trei probe: alergare pe distanța de 4 kilometri, 10 kilometri și o cursă de 500 de metri dedicată copiilor. „Toate încep cu un prim pas. Iar primul pas îl facem împreună, pe 6 decembrie”, este mesajul transmis de organizatorii evenimentului.
    Trimite prin e-mail