vineri, 23 octombrie 2026

Publicat la vineri, octombrie 23, 2026 de

Claudiu Bleonț vine la Mediaș cu „Iona” și stă de vorbă cu tinerii. Festival de Creație pentru Tineri, în perioada 27–31 octombrie

Municipiul Mediaș va găzdui, în perioada 27–31 octombrie, Festivalul de Creație pentru Tineri, un eveniment organizat de Asociația Yoshi For Friends, care propune spectacole, ateliere creative și conferințe. Unul dintre momentele principale va avea loc miercuri, 28 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Traube, unde Claudiu Bleonț va susține spectacolul „Iona”, de Marin Sorescu, urmat de un dialog deschis cu publicul. Programul festivalului include și ateliere de desen, dans și actorie, precum și spectacole de teatru, printre care „Fiecare lucru minunat” și „Cei trei purceluși”.


„Vacanța de toamnă se apropie, iar noi pregătim ceva special pentru tinerii din Mediaș! Festivalul de Creație pentru Tineri vine la final de octombrie cu activități, spectacole, ateliere și surprize care te scot din rutina de vacanță! Vrem să ne întâlnim, să experimentăm, să creăm, să râdem, să descoperim lucruri noi și, mai ales, să ne distrăm împreună! Și iată una dintre surprizele festivalului: pe 28 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Traube, te așteptăm la «Iona» de Marin Sorescu, într-un spectacol cu și de Claudiu Bleonț, care la finalul spectacolului va avea și un dialog deschis cu publicul. Intrarea este gratuită pentru elevi și studenți!”, spune Anca Arnău, organizatorul festivalului. 

    Trimite prin e-mail