Peste 100 de tineri pasionați de tenis din întreaga țară sunt așteptați, în acest weekend, la Mediaș, pentru „Cupa Enjoy It Club”, competiție organizată de Enjoy It Club Mediaș în perioada 26-27 septembrie.
Turneul este destinat sportivilor de la categoriile de vârstă 10, 12 și 16 ani, atât la feminin, cât și la masculin. Participanții vor concura în probele de simplu și dublu, iar competiția are o miză importantă pentru juniorii aflați în lupta pentru o poziție cât mai bună în ierarhia națională. Fiind un turneu de categoria 1, rezultatele obținute la Mediaș aduc puncte în clasamentul Federației Române de Tenis.
Printre participanți se vor afla și sportivi din Mediaș, iar unul dintre numele care merită urmărite este cel al lui Alexandru Aflat, sportiv al CSȘ Mediaș.
Medieșeanul vine la competiția de acasă după o performanță importantă obținută chiar în urmă cu câteva zile. Aflat a devenit vicecampion național în competiția intercluburi pe echipe de dublu, desfășurată în perioada 16-19 septembrie, la Centrul Național de Tenis „Simona Halep” din București.
Alexandru Aflat a făcut parte din echipa ACS Baza Sportivă 1 Mai din Râmnicu Vâlcea, alături de Andreea și Maria Mitrache și Nicolae Sultana din Pitești. Formația a ajuns până în finală, unde a întâlnit CS Dinamo București. După ce scorul general a fost 1-1, titlul s-a decis în partida de dublu mixt. Alexandru Aflat și Andreea Mitrache au întâlnit perechea Matei Croitoru/Katerina Petre, iar partida a fost decisă în super tie-break, scor 1-6, 6-1, 8-10, astfel că echipa medieșeanului a încheiat competiția pe locul secund.
Performanța de la București se adaugă unui parcurs consistent al lui Aflat în competițiile de juniori. Sportivul CSȘ Mediaș era deja remarcat în clasamentele naționale la categoria U12, unde, în 2024, ocupa locul 41 în România.
Alexandru Aflat a acumulat experiență și în competițiile de nivel național încă de la categoriile mici. În urmă cu câțiva ani, el a fost prezent inclusiv pe podiumul unor turnee naționale de juniori, iar ulterior a făcut pasul către categoria U14, unde întâlnește adversari din cluburile importante ale tenisului românesc.



