vineri, 11 septembrie 2026

Publicat la vineri, septembrie 11, 2026 de

CSM Mediaș, debut promițător la Naționalele U11 de tenis de masă

CSM Mediaș a avut două echipe la startul Campionatului Național de tenis de masă rezervat juniorilor U11, competiție găzduită în această săptămână de Odorheiu Secuiesc. Ambele formații medieșene au trecut de faza grupelor de pe primul loc, iar CSM Mediaș I a fost aproape de un loc pe podium, oprindu-se în faza eliminatorie după un meci decis la limită, 2-3, cu CS Dinamo București I. Competiția continuă în perioada 11–13 septembrie cu întrecerile individuale.


Campionatul Național Echipe și Individual Juniori U11, competiție desfășurată în perioada 9-13 septembrie la Odorheiu Secuiesc, a debutat cu întrecerile pe echipe, iar CSM Mediaș a fost reprezentat de două formații în competiția masculină.
Ambele echipe medieșene au avut un debut foarte bun și au încheiat faza grupelor pe primul loc, însă parcursul lor în fazele eliminatorii a fost diferit.
CSM Mediaș I, formată din Dominic Costea, Matei Todoran, Fineas Popa și Ștefan Petrache, a câștigat toate cele trei partide din Grupa a II-a. Medieșenii au trecut cu 3-0 de CSM Buzău II, cu 3-0 de CS Dinamo București II și, într-un meci echilibrat, cu 3-2 de Academia Daniela Dodean Arad.
Victoria din ultimul meci al grupei a venit după un duel în care CSM Mediaș a revenit și a gestionat bine momentele decisive. Dominic Costea și Matei Todoran au adus puncte importante, iar succesul cu 3-2 a asigurat formației medieșene primul loc în grupă.
În primul meci de pe tabloul principal, CSM Mediaș I a depășit LPS Bistrița II, scor 3-0, cu victorii Dominic Costea, Matei Tudoran și Ștefan Petrache. În optimi, echipa noastră a 
întâlnit-o pe CS Dinamo București I, într-un meci extrem de disputat. Formația medieșeană a fost aproape de calificarea în sferturile de finală, însă a cedat cu 2-3, ratând astfel accesul la podium. Dominic Costea a obținut două victorii, în timp ce Dinamo a reușit să își adjudece celelalte trei partide.

CSM Mediaș II, alcătuită din Horațiu Moca, Andreas Costea și Filip Fazakas, a avut la rândul său un parcurs foarte bun în Grupa a VIII-a. Echipa a câștigat toate cele trei partide, cu 3-2 în fața CSS Sfântu Gheorghe, cu 3-2 împotriva ACS Topspin Florești și cu 3-0 în duelul cu ACS TT Energy Brașov, încheind grupa pe primul loc. A reușit apoi să urce pe tabloul principal după o nouă victorie cu 3-0, de această dată în fața CSM Buzău II, prin victoriile obținute de Horațiu Moca, Andreas Costea și Filip Fazakas. S-a oprit în primul tur, învinsă fiind de CSC Dumbrăvița I.

La vârful clasamentului masculin, LPS NR Constanța II a cucerit titlul național, după ce a trecut în finală de LPS NR Constanța I. Medaliile de bronz au revenit formațiilor CS Dinamo București I și Academia Daniela Dodean Arad. În competiția feminină, titlul a fost câștigat de CSM Zalău, urmat de CSM Slatina, în timp ce CS Dinamo București și CSTA București au obținut medaliile de bronz.

Pentru sportivii de la CSM Mediaș competiția continuă începând de azi, 11 septembrie, până duminică, 13 septembrie, cu întrecerile individuale. 
    Trimite prin e-mail