vineri, 14 august 2026

Publicat la vineri, august 14, 2026 de

Transport special pentru „Petrecere la Han”

Medieșenii care vor să participe mâine, 15 august, la spectacolul folcloric „Petrecere la Han”, organizat la Hanul Greweln cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria, vor avea la dispoziție un transport special pus la dispoziție de Primăria Municipiului Mediaș.



Municipalitatea vine astfel în sprijinul celor care doresc să ajungă la eveniment și pune la dispoziția participanților un microbuz dedicat, pentru a facilita accesul la Hanul Greweln și pentru a contribui la evitarea aglomerației din zonă.
Microbuzul va circula din 30 în 30 de minute, prima cursă urmând să plece la ora 15:30, din zona ACR. Transportul va asigura și revenirea participanților în oraș, ultima cursă de coborâre de la Hanul Greweln fiind programată la ora 21:00.

Reprezentanții Primăriei Mediaș le recomandă conducătorilor auto să țină cont de câteva reguli pentru buna desfășurare a evenimentului. Astfel, mașinile trebuie parcate doar pe un singur sens de mers, iar căile de acces către proprietățile private din zonă trebuie lăsate libere. Măsurile sunt menite să prevină formarea ambuteiajelor și să permită desfășurarea în condiții bune a evenimentului.

Muzică populară, la Hanul Greweln

Spectacolul „Petrecere la Han” propune publicului o întâlnire cu unii dintre cei mai cunoscuți interpreți ai muzicii populare românești.
Pe scena amenajată la Hanul Greweln vor urca Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Mihaela și Ciprian Istrate, alături de Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie“ și Ciprian Roman.
Evenimentul este dedicat sărbătorii de Sfânta Maria și se anunță o ocazie pentru medieșeni și locuitorii din împrejurimi de a petrece împreună, în aer liber, pe acorduri de muzică populară.

Pentru cei care aleg să vină la Hanul Greweln, municipalitatea recomandă utilizarea microbuzului special pus la dispoziție, în condițiile în care numărul participanților este așteptat să fie unul ridicat.
    Trimite prin e-mail