marți, 11 august 2026

Publicat la marți, august 11, 2026 de

Petrecere la Han. Sărbătoarea de Sfânta Maria va fi marcată sâmbătă printr-un spectacol deosebit

Medieșenii și nu numai ei, sunt așteptați în data de 15 august la Hanul Greweln, unde Primăria Municipiului Mediaș, cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani, va marca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului printr-un spectacol folcloric deosebit. Intitulat „Petrecere la Han”, evenimentul va reuni artiști consacrați ai muzicii populare românești, ansambluri folclorice și interpreți locali.
 

 
Sărbătoarea de Sfânta Maria va fi celebrată la Mediaș printr-un program artistic dedicat tradițiilor și folclorului românesc. Pe scena amenajată la Hanul Greweln vor urca nume cunoscute ale muzicii populare, care vor susține recitaluri pentru publicul medieșean. Printre invitații speciali se numără Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean-Brudașcu, Ciprian Roman, Mihaela și Ciprian Istrate, acompaniați de Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”. „Este vorba despre un spectacol extraordinar intitulat «Petrecere la Han», care va fi organizat de către Primăria Municipiului Mediaș. Acesta va avea loc la Hanul Greweln, în data de 15 august, cu ocazia sărbătorii dedicate Sfintei Fecioare Maria”, spune Alisa Fuciu, inspector de specialitate în cadrul Direcției de Cultură a Primăriei Municipiului Mediaș.
 
Artiști din zona Târnavelor
 
Programul pregătit de municipalitate va pune în valoare și artiștii și tradițiile din zona Târnavelor. Pe scena de la Hanul Greweln vor evolua Aurelian Suciu, Diana Crețu, Costel Popa, Emilia Muntean, Bianca Crețu, Cătălin Bobar, Aurica Bacea, George Cătană și Ioana Creț. Tradiția coregrafică și portul popular vor fi prezentate prin momente de joc și interpretare vocală susținute de Ansamblurile de dansuri populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave”, conduse de profesorul Vasile Stoia. De asemenea, publicul va putea urmări evoluția Grupului vocal „Bobocei de pe Târnave”, alături de Andrei Jata, coordonați de Aurica Bacea, precum și a tinerilor talentați de la Clubul Copiilor Mediaș – Secția de canto, îndrumați de profesorul Claudiu Șimon. „Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi la acest eveniment de tradiție dedicat comunității noastre și să primim această zi de sărbătoare cu inimile pline de bucurie și voie bună!” mai spun Alisa Fuciu.
 
Sărbătoare importantă
 
Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în tradiția populară drept Sfânta Maria Mare, este sărbătorită în fiecare an pe 15 august și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. În această zi, credincioșii participă la slujbele religioase și respectă numeroase tradiții transmise din generație în generație. În tradiția populară, data de 15 august marchează și apropierea de sfârșitul verii și trecerea către sezonul rece. Tot în această zi este sărbătorită Ziua Marinei Române, Maica Domnului fiind considerată ocrotitoarea marinarilor. „Petrecere la Han” se înscrie astfel în seria manifestărilor prin care Mediașul celebrează această importantă zi de sărbătoare prin muzică, tradiție și voie bună.
    Trimite prin e-mail