Mediașul își reconfirmă statutul de oraș al muzicii de orgă. Biserica Evanghelică „Sf. Margareta” va găzdui azi, de la ora 19, un nou recital din seria Orgelsommer, de această dată cu organista elvețiană Irene Roth-Halter, într-o seară dedicată unor mari nume ale muzicii europene
Iubitorii muzicii de orgă sunt invitați la un nou eveniment de excepție găzduit de Biserica Evanghelică „Sf. Margareta” din Mediaș. În cadrul seriei Orgelsommer Mediaș, publicul va avea ocazia să o asculte azi, de la 19, pe organista elvețiană Irene Roth-Halter, într-un recital care propune o incursiune prin mai multe secole de istorie a muzicii.
Evenimentul este organizat în cadrul Orgelsommer Mediaș, cu sprijinul I Love Mediaș și Colinele Transilvaniei, și aduce în fața publicului medieșean un program muzical deosebit de bogat, construit în jurul unor lucrări semnate de compozitori importanți ai muzicii europene.
Concertul va pune în valoare atât patrimoniul muzical, cât și instrumentele istorice ale Bisericii Evanghelice „Sf. Margareta”, recitalul fiind susținut pe orga Wachsmann și orga Hahn.
De la muzica renascentistă la creația contemporană
Programul pregătit de Irene Roth-Halter traversează mai multe epoci muzicale. Publicul va putea asculta lucrări de Hans Weck, din „Celler Tabulatur”, precum Spanyöler Tancz (Dans spaniol) și Nachtigall (Privighetoarea), dar și creații ale unor nume sonore precum Johann Pachelbel, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi, Joseph Haydn și Joseph F. N. Seeger.
Din program nu lipsesc nici lucrări mai apropiate de contemporaneitate, semnate de Friedhelm Flamme și Maja Bösch-Schildknecht. Printre acestea se numără Dona nobis pacem, respectiv selecții din 12 Orgeltänze (12 dansuri pentru orgă): Feierabend, Flötebueb, Besuch aus der Fremde, Lueg ufe und säg danke și Geissentanz.
Unul dintre momentele atractive ale serii îl constituie și interpretarea Concertului în Re major pentru lăută, RV 20, de Antonio Vivaldi, în cele trei părți ale sale – Allegro, Andante, Presto – precum și Air din Suita pentru orchestră în Re major, de Johann Sebastian Bach.
O carieră dedicată orgii și instrumentelor istorice
Invitata serii, Irene Roth-Halter, are o solidă pregătire muzicală și o activitate concertistică internațională. Artista elvețiană a studiat orga, pianul și clavecinul la Zürich, continuându-și pregătirea la Lausanne. Parcursul său academic și artistic a inclus întâlniri cu importanți profesori și interpreți ai acestor instrumente.
Roth-Halter a participat, de asemenea, la numeroase cursuri de măiestrie susținute de personalități ale muzicii pentru orgă și clavecin, printre care H. Vogel, Guy Bovet, Peter Kee și Luigi Ferdinando Tagliavini, precum și de pianista Vera Margulis.
Un domeniu important al activității sale este interpretarea istorică și utilizarea instrumentelor istorice, ceea ce conferă recitalului de la Mediaș o semnificație aparte, într-un spațiu care păstrează la rândul său instrumente și un patrimoniu muzical de mare valoare.
De-a lungul carierei, Irene Roth-Halter a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale și a susținut concerte de pian, orgă, clavecin și muzică de cameră în Elveția, Germania, Italia, Ungaria, România și în alte țări.
O întâlnire cu patrimoniul muzical al Mediașului
Prin seria Orgelsommer, Mediașul continuă să își valorifice una dintre cele mai importante resurse culturale: patrimoniul său de orgi și tradiția muzicală legată de comunitatea săsească și de Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”.
Concertul oferă publicului nu doar posibilitatea de a asculta un recital de înalt nivel artistic, ci și șansa de a redescoperi acustica și atmosfera unui monument emblematic al orașului, prin intermediul unor instrumente care fac legătura între istoria locală și marea tradiție muzicală europeană.
Biletele costă 25 de lei, iar un abonament pentru seria de concerte este disponibil la prețul de 120 de lei. Pentru copiii cu vârste între 10 și 18 ani și pentru studenți, intrarea este de 5 lei. Copiii sub 10 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare gratuită.
Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Primăriei Mediaș, Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), UCIMR, IConArts, FITS și AFCN.
Partenerii și sponsorii evenimentului sunt ATERM, Martin-Luther-Bund, Hermanns Company Târnăveni și Dressel Höfner Mediaș.