luni, 20 iulie 2026

Publicat la luni, iulie 20, 2026 de

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, marcată la Mediaș prin ceremonii militare și religioase

Primăria Municipiului Mediaș în parteneriat cu Unitatea Militară 01810, a marcat astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, aducând un omagiu eroilor aerului și cadrelor militare care își dedică activitatea protejării spațiului aerian național.




Manifestările dedicate acestei zile importante au avut loc la Monumentul Aviatorilor din Municipiul Mediaș (strada Aurel Vlaicu nr. 31–33) și a reunit reprezentanți ai autorităților locale, cadre militare, veterani și cetățeni din comunitate.
Programul a inclus o slujbă religioasă oficiată în memoria eroilor aviatori, urmată de depuneri de coroane de flori și momente de reculegere. „Această zi reprezintă un prilej de profundă recunoștință față de curajul și sacrificiul tuturor celor care au servit și servesc Aviația Române. Este o onoare pentru comunitatea noastră să păstreze vie memoria celor care au apărat cerul patriei”, a declarat Gheorghe Roman, Primarul Municipiului Mediaș.
Primăria Municipiului Mediaș a adresat felicitări și urări de succes tuturor membrilor Forțelor Aeriene Române cu ocazia zilei lor aniversare!
    Trimite prin e-mail