Municipiul Mediaș marchează astăzi, 3 iunie, un moment important din istoria sa: împlinirea a 759 de ani de la prima atestare documentară a localității. Cu această ocazie, reprezentanții Primăriei Mediaș au transmis un mesaj aniversar tuturor locuitorilor orașului, atât celor aflați acasă, cât și celor care trăiesc în alte colțuri ale țării sau ale lumii.
Orașul a fost menționat pentru prima dată într-un document din anul 1267, sub denumirea de „Villa Medies”, fiind una dintre cele mai vechi și mai importante așezări urbane din Transilvania. De-a lungul secolelor, Mediașul a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, devenind un centru economic, cultural și istoric de referință.
În mesajul transmis cu ocazia aniversării, administrația locală a subliniat rolul generațiilor care au contribuit la dezvoltarea cetății și la construirea identității comunității.
„Astăzi, 3 iunie, sărbătorim 759 de ani de la atestarea documentară a orașului nostru, menționat pentru prima dată în anul 1267 sub denumirea de «Villa Medies». De-a lungul istoriei, Mediașul a fost martorul unor evenimente profund semnificative, care au modelat identitatea și spiritul acestor locuri. Astăzi, ne exprimăm recunoștința și aprecierea profundă pentru toți cei care s-au implicat în viața cetății și au oferit exemple de urmat pentru comunitate”, au transmis reprezentanții Primăriei Mediaș.
Totodată, autoritățile locale au adresat un gând de mulțumire tuturor medieșenilor și i-au încurajat să continue să contribuie la dezvoltarea orașului.
„La acest ceas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către fiecare locuitor al acestui oraș. Vă încurajăm să continuați cu energie proiectele începute, să construiți viitorul Mediașului și să purtați cu mândrie numele de medieșean. La mulți ani tuturor medieșenilor, oriunde s-ar afla!”, se arată în mesajul administrației locale.
La mulți ani, Mediaș! La mulți ani tuturor medieșenilor!
