Tânăra
interpretă Antonia MUNTEAN, de la Clubului Copiilor Mediaș, a avut parte de
un weekend extraordinar, cu premii importante la festivalurile la care a participat.
În vârstă de 15 ani, Antonia a impresionat juriul în cadrul
prestigiosului Festival Internațional de Muzică pentru Copii și Tineret
„HermannstadtFest”, desfășurat la Sibiu. Tânăra din Biertan a urcat de mai multe ori pe
scenă, concurând la secțiuni diferite și reușind să obțină nu mai puțin de
patru distincții importante.
Premiul I cu Excelență – Secțiunea Portret de compozitor, dedicată lui Virgil Popescu;
Premiul I – Secțiunea Remember, dedicată maestrului Horia Moculescu;
Premiul al III-lea – Secțiunea Muzică de divertisment, categoria de vârstă 15–25 de ani.
Tot în weekend, tânăra din Biertan a avut parte de succes și la Festivalul Național de Muzică și Dans „Batca” Drăgășani, desfășurat în perioada 13–14 iunie, unde a fost distinsă cu Premiul I și Trofeul Festivalului, la secțiunea soliști.
Emoționată de reușita fiicei sale, Alina Florina a transmis un mesaj plin de bucurie: „Felicitări, minunea mea! Mândră de tine! Trofeul Festivalului – secțiunea soliști. Mulțumim membrilor juriului pentru premiul acordat! Mulțumim domnului profesor Claudiu Simon pentru tot sprijinul acordat!”