Consiliul Local
Mediaș va dezbate mâine, 28 mai, un proiect de hotărâre prin care se stabilește
plafonul minim al obligațiilor fiscale restante pentru publicarea listei
contribuabililor cu datorii la bugetul local. Potrivit documentului, pe listă
vor fi incluși contribuabilii persoane fizice cu restanțe de cel puțin 1.200 de
lei și persoanele juridice care înregistrează datorii de minimum 5.000 de lei.
Un proiect de
hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Mediaș din luna
mai, propune aprobarea plafonului minim al obligațiilor fiscale restante pentru
care contribuabilii vor fi incluși pe lista debitorilor publicată de
administrația locală. Totodată, documentul reglementează procedura de publicare
a listei contribuabililor persoane juridice care nu înregistrează obligații
restante la bugetul local.
Praguri diferite
Potrivit
proiectului, contribuabilii persoane fizice vor putea fi publicați pe lista
debitorilor dacă înregistrează obligații fiscale restante de cel puțin 1.200 de
lei. În cazul persoanelor juridice, plafonul minim propus este de 5.000 de lei.
Aceste valori sunt stabilite în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală și cu actele normative adoptate la nivel național privind
administrarea creanțelor fiscale locale. Documentația prevede că listele
contribuabililor cu obligații restante, precum și cele ale contribuabililor persoane
juridice care și-au achitat integral obligațiile fiscale, vor fi publicate
trimestrial. Publicarea se va realiza până în ultima zi a primei luni din
trimestrul următor celui de raportare, pe pagina de internet a Primăriei
Mediaș.
Recunoaștere pentru
buni platnici
Pe lângă
publicarea listelor debitorilor, administrația locală medieșeană intenționează
să evidențieze și contribuabilii persoane juridice care nu au datorii la
bugetul local. Pentru a fi incluși pe această listă, agenții economici trebuie
să fi depus toate declarațiile fiscale și să nu figureze cu obligații bugetare
restante la data întocmirii situației. Procedura stabilește și modul de
remediere a eventualelor erori materiale care pot apărea în procesul de
publicare. În situația în care sunt identificate informații incorecte sau
omisiuni, organul fiscal local va actualiza datele publicate pentru fiecare
contribuabil în parte, astfel încât informațiile afișate să reflecte situația
fiscală reală.
În ședința de mâine
Proiectul de
hotărâre a fost inițiat de primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman și este
însoțit de referatul de aprobare și raportul de specialitate întocmit de
Direcția Economică. Acesta va fi luat în discuție în ședința ordinară
programată mâine după-amiază de la ora 14:00 în sala de ședințe „Daniel
Thellmann” a Primăriei Mediaș. Dacă va fi adoptată de Consiliul Local Mediaș,
noua reglementare va stabili cadrul oficial pentru publicarea listelor privind
disciplina fiscală la nivelul municipiului și pentru evidențierea
contribuabililor care își achită la timp obligațiile către bugetul local.