vineri, 1 mai 2026

Publicat la 5/01/2026 08:38:00 a.m. de

Crosul Primăverii, mâine, în zona Șura lui Binder din Mediaș

Club Atletic Star Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, organizează în data de 2 mai 2026 o nouă ediție a Crosului Primăverii, eveniment sportiv ce va avea loc în zona Șura lui Binder.


„Crosul Primăverii” se adresează persoanelor cu vârsta de minimum 5 ani și are ca scop promovarea unui stil de viață activ și sănătos, încurajând mișcarea în aer liber și implicarea comunității locale. Este gândit ca un eveniment accesibil atât sportivilor amatori, cât și celor experimentați.
Înscrierile se vor realiza în ziua concursului, începând cu ora 09:00, oferind astfel tuturor doritorilor posibilitatea de a participa fără formalități prealabile.

Competiția va include două probe de alergare: 600 de metri pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, respectiv 4 kilometri pentru participanții din celelalte categorii de vârstă. Câștigătorii vor fi recompensați cu medalii, diplome și cupe, premiile urmând a fi acordate primilor trei clasați din fiecare categorie de vârstă. Taxele de participare sunt de 40 de lei pentru cursa scurtă și 60 de lei pentru cursa lungă, iar înscrierile se pot efectua inclusiv până în ziua competiției.
„Invităm toți medieșenii care susțin mișcarea în aer liber și adoptarea unui stil de viață sănătos să participe la „Crosul Primăverii”, fie în calitate de concurenți, fie pentru a susține și încuraja participanții.”, a transmis Primăria Mediaș.

    Trimite prin e-mail