Școala Gimnazială Șeica Mare marchează o nouă reușită remarcabilă în plan educațional, prin rezultatul obținut de unul dintre elevii săi la nivel național. În perioada 21–25 aprilie 2026, municipiul Brăila a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Religie – cultul ortodox, destinată elevilor de gimnaziu, un eveniment care a reunit cei mai bine pregătiți participanți din întreaga țară.
Printre aceștia s-a numărat și elevul Roman Siluan, din clasa a VII-a B, care a reprezentat cu cinste județul Sibiu. Sub îndrumarea profesorului Șușa Cristina-Claudia, acesta a reușit o performanță deosebită, fiind distins cu Premiul special, urcând astfel pe podiumul național.
Rezultatul obținut confirmă atât seriozitatea și dedicarea elevului, cât și implicarea cadrelor didactice în formarea unor tineri competitivi și bine pregătiți. Prin această realizare, numele Școlii Gimnaziale Șeica Mare este din nou adus în prim-planul excelenței educaționale.
Comunitatea școlară își exprimă mândria față de această performanță și transmite felicitări elevului și profesorului coordonator, dorindu-le mult succes în competițiile viitoare. „Suntem mândri de tine! Felicitări și mult succes în continuare!“, au transmis reprezentanții școlii.