marți, 31 martie 2026

Publicat la 3/31/2026 10:49:00 a.m. de

„Expresie – Fantezie – Culoare în simbioză”. Zeci de elevi medieșeni, cu veleități artistice, expun la Muzeul Municipal Mediaș

 Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș expoziția temporară de arte plastice intitulată „Expresie – Fantezie – Culoare în simbioză”. Aceasta este realizată în colaborare cu Școala Gimnazială Numărul 7 Mediaș și Școala Gimnazială „Cireșarii”, structura Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș”. 


Expoziția aduce în prim-plan universul vizual al unor elevi cu veleități artistice din clasele gimnaziale, iar lucrările prezentate pe simezele muzeului nu sunt doar exerciții artistice, ci și modul în care aceștia percep universul apropiat, uneori ludic, alteori analitic, dar întotdeauna original. Lucrările sunt realizate în maniere personale distincte și în tehnici diverse, precum desen în creion, desen în creioane colorate, desene realizate cu liner, picturi în acuarelă, în tempera sau în culori acrilice. 


Expoziția reunește peste 60 de lucrări, iar Muzeul Municipal Mediaș vine, ca de fiecare dată, în sprijinul promovării tinerilor elevi care au abilități deosebite și interes pentru domeniul artelor plastice, contribuind astfel, prin participarea lor activă, la viața culturală a orașului. Expun aproximativ 40 de elevi din ambele instituții școlare, coordonați de profesorul Sorin Pănăzan. Expoziția va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, pe strada Mihai Viteazu, numărul 46, în perioada 26 martie – 30 aprilie 2026” spune Oana Antipa, Inspector de specialitate în cadrul Direcției de Cultură a Primăriei Mediaș.
    Trimite prin e-mail