sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Publicat la 1/31/2026 09:05:00 p.m. de

Alexandra HUDEA, victorie la 1500 metri la Campionatele Naționale de sală

Alexandra Maria HUDEA a debutat cum nu se poate mai bine în noul sezon. Victorie la 1500 metri, azi, în cursa senioarelor, în etapa a II-a a Campionatului Național Seniori, U23, U20, U18, U16. Medieșeanca pregătită de Vasile Ibășfălean a încheiat cursa din Sala de Atletism "Ioan Soter" cu timpul 4:29.86 min, devansând-o cu mai bine de 9 secunde pe Maria Magdalena BOSINCEANU (CSM Vaslui), ocupanta poziției secunde. În plus, a fost foarte aproape de recordul personal de 4:28,95 min.


Tot azi, celălalt reprezentant al județului în acest concurs, Dominic Ștefan CRĂCIUNEAN, a cucerit argintul în proba de săritură în înălțime la categoria U18. Sportivul pregătit de prof. Gabriel Băra, la CSȘ Șoimii Sibiu a urcat pe 2 cu o săritură de 1.78, nou record personal.
    Trimite prin e-mail