Două străzi din zona centrală a municipiului Mediaș au
devenit cu sens unic. Astfel, pe strada Turnului se va circula pe un singur
sens din Piața George Enescu până la intersecția cu strada Mihai Eminescu, iar
strada Petru Rareș a devenit stradă cu sens unic de la intersecția cu strada
Johannes Honterus până la intersecția cu strada Mihai Viteazu. O altă decizie
luată este că pe strada Johannes Honterus se va circula în continuare în ambele
sensuri.
„Primăria
Municipiului Mediaș anunță că, în timpul lucrărilor desfășurate pe străzile din
centrul orașului, Johannes Honterus, Petru Rareș și Piața George Enescu, s-a
constatat că soluțiile de deviere a traficului sunt benefice și nu se mai
creează ambuteiaje în zona Liceului Teoretic Roth-Oberth. Prin urmare, la
propunerea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș și
cu avizul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sibiu, strada Turnului va deveni
stradă cu sens unic de la Piața George Enescu până la interesecția cu strada Mihai
Eminescu, iar strada Petru Rareș va deveni stradă cu sens unic de la intersecția
cu strada Johannes Honterus până la intersecția cu strada Mihai Viteazu. Strada
Johannes Honterus va rămâne stradă pe care se va circula pe ambele sensuri. Decizia
a fost luată în urma constatării faptului că o schimbare a modului de circulație
în această zonă contribuie la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței
rutiere. Conducătorii auto sunt rugați să respecte indicatoarele rutiere
instalate și să țină cont de noile variante de circulație pe aceste străzi din
zona centrală a municipiului Mediaș” spune Oana Antipa, Inspector de
specialitate în cadrul Primăriei Municipiului Mediaș.
