Societatea Națională de Gaze Naturale
ROMGAZ S.A, cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale
din România, companie prezentă la Bursa de Valori București (BVB) de 12 ani
(simbol bursier SNG), listează cea de-a doua emisiune de obligațiuni, în
valoare de 500 milioane de euro, pe Piața Reglementată a Bursei. Obligațiunile
sunt listate la BVB sub simbolul bursier SNG31E și au o maturitate de 6 ani.
Obligațiunile au fost anterior admise la
tranzacționare la Bursa de Valori din Luxemburg în luna noiembrie 2025. Această
emisiune face parte, la fel ca și prima, din programul EMTN (Euro Medium Term
Notes) al ROMGAZ care permite companiei să acceseze piețe de capital internaționale
pentru finanțare, cu o valoare totală de până la 1,5 miliarde de euro. În acest
moment, valoarea celor două emisiuni de obligațiuni este de 1 miliard de euro,
prima fiind listată anul trecut, pe 19 noiembrie 2024.
Obligațiunile corporative vor ajunge la
scadență în data de 4 noiembrie 2031. Obligațiunile au o dobândă anuală fixă de
4,625% și au fost evaluate cu rating ”BBB-” de către agenția de rating Fitch.
Procesul de subscriere pentru această emisiune de obligațiuni s-a derulat pe 28
octombrie 2025.
Fondurile obținute vor sprijini ROMGAZ în
dezvoltarea proiectului strategic național, Neptun Deep de la Marea Neagră,
care are potențialul de a transforma România în al doilea cel mai mare
producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Totodată, prin proiecte
precum Neptun Deep, ROMGAZ oferă soluții pentru a reduce emisiile de carbon la
nivel național, făcând tranziția de la cărbune la gaze naturale.
”ROMGAZ este o companie de succes pe piața
locală de capital încă de la debutul său din anul 2013, când a derulat una
dintre cele mai mari oferte de vânzare de acțiuni realizate de statul român la
Bursă. În prezent, ROMGAZ ocupă a treia poziție ca pondere în indicele de
referință BET și a doua poziție în indicele sectorial BET-NG, ce include companii
listate la BVB din domeniul energiei și al utilităților aferente. Ne bucură
faptul că ROMGAZ se implică activ în proiecte strategice la nivel național, așa
cum este Neptun Deep, că apelează cu recurență la mecanismele pieței de capital
pentru finanțarea acestora și contribuie, astfel, la expansiunea mediului
investițional din România”, a spus Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori
București.
”În cei 12 ani de prezență pe piața de
capital, ROMGAZ și-a consolidat rolul important pe care îl îndeplinește în
sectorul energetic local și în creșterea economică a României, fiind un
actor-cheie în proiectul strategic de importanță națională, Neptun Deep. ROMGAZ
este un exemplu de performanță printre emitenții listați la Bursa de Valori
București și suntem încrezători că va avea o contribuție semnificativă la
recunoașterea pieței locale de capital din partea MSCI ca Piață Emergentă.
Felicităm echipa ROMGAZ pentru cea de-a doua emisiune de obligațiuni încheiată
cu succes și le suntem alături în planurile de dezvoltare pe care le au în
desfășurare”, a declarat Remus Vulpescu, CEO Bursa de Valori București.
„Cea de-a doua emisiune de obligațiuni
reprezintă o componentă integrantă a strategiei ROMGAZ și reflectă angajamentul
nostru constant față de transparență, guvernanță corporativă și dezvoltarea
sustenabilă a pieței de capital din România. Prin această inițiativă, ROMGAZ
facilitează accesul investitorilor locali și internaționali la instrumentele
sale de finanțare și consolidează integrarea pieței de capital românești în
fluxurile financiare europene. Emisiunea de obligațiuni face parte dintr-o
strategie de finanțare prudentă și diversificată, menită să susțină
implementarea proiectelor strategice ale companiei, în special a proiectului
Neptun Deep, cu impact direct asupra securității energetice naționale și
regionale, precum și asupra obiectivelor de tranziție energetică. În acest
context, ROMGAZ acordă o importanță deosebită disciplinei financiare,
menținerii unui profil solid de risc și utilizării eficiente a capitalului
atras. Prin listarea la BVB a acestor instrumente financiare, reafirmăm rolul
ROMGAZ de emitent de referință pe piața de capital din România și de partener
instituțional credibil pentru investitori și autorități. Compania va continua
să utilizeze mecanismele pieței de capital într-un mod responsabil și
predictibil, în concordanță cu cadrul de reglementare european și cu
așteptările investitorilor instituționali, contribuind totodată la consolidarea
pieței financiare locale.”, a subliniat Răzvan Popescu, CEO ROMGAZ.
Procesul de listare a obligațiunilor la
BVB s-a realizat cu sprijinul BT Capital Partners, companie membră a Grupului
Financiar Banca Transilvania, specializată în servicii de brokeraj, asistență
pentru listarea pe piața de capital și pentru atragerea de investitori,
consultanță pentru fuziuni și achiziții, atragerea și structurarea de finanțări
complexe, cercetare de piață și consultanță strategică.
“Pe lângă rezultate financiare robuste,
aprecierea prețului acțiunilor și stabilitatea rating-urilor emise de agențiile
specializate, recurența în emiterea de instrumente financiare este unul din
principalele mecanisme prin care un emitent își poate reconfirma parcursul
pozitiv în piața de capital. Cu încă o emisiune de obligațiuni de succes, având
o maturitate în creștere, un grad ridicat de supra-subscriere și oferind
randament atât atractiv, cât și în scădere față de exercițiul anterior, ROMGAZ
și consorțiul, din care suntem mândri că facem parte, am reușit să marcăm o
nouă bornă importantă în acest traseu. De astăzi instrumentul devine mai ușor
accesibil investitorilor locali prin listarea la BVB și ajută compania să-și
îndeplinească obiectivele de importanță strategică pentru independența
energetică a României”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.
Prima emisiune de obligațiuni a companiei
ROMGAZ (simbol bursier SNG29E) a fost listată anul trecut, pe 19 noiembrie
2024, fiind prima tranșă de obligațiuni internaționale pe 5 ani, din programul
EMTN (Euro Medium Term Notes) al ROMGAZ. Obligațiunile vor ajunge la maturitate
în anul 2029.
ROMGAZ s-a listat pe Piața Reglementată a
BVB în data de 12 noiembrie 2013, în urma derulării cu succes a unei oferte
publice inițiale secundare în valoare cumulată de 1,7 miliarde lei, care a fost
derulată atât la bursa locală, cât și pe bursa din Londra. Pentru România,
listarea companiei a fost la acel moment una dintre cele mai mari oferte de
vânzare de acțiuni realizate de statul român prin intermediul BVB. Cel mai mare
acționar al ROMGAZ, cu un pachet de 70% din acțiuni, este statul român prin
Ministerul Energiei.
Acțiunile companiei ROMGAZ au fost
incluse, din decembrie 2013, în indicele BET, indicele de referință al BVB care
cuprinde cele mai tranzacționate 20 de companii de la bursa locală, iar
ulterior și în indicii BET-XT, BET-BK respectiv BET-NG. În indicele sectorial
BET-NG care reflectă evoluția companiilor listate pe piața reglementată a BVB
care au domeniul principal de activitate energia și utilitățile aferente,
ROMGAZ ocupă locul 2 cu o pondere de 19,8%. Acțiunile companiei sunt prezente și
în indicii BETPlus, BET-TR, BET-XT-TR, BET-TRN, BET-XT-TRN, BET-EF și ROTX. În
plus, acțiunile ROMGAZ sunt incluse în indicii MSCI Frontier IMI (Investable
Market Index), dedicați piețelor de frontieră. La data de 19 decembrie 2025,
ROMGAZ avea o capitalizare de 37,6 miliarde de lei. Mai multe informații despre
companie sunt disponibile pe https://www.romgaz.ro/.
Despre ROMGAZ
SNGN ROMGAZ SA este cel mai mare
producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este
admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB).
Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o
experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria
sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare
geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan
prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran
gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale
la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013
Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei
termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie
electrică. La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acționarul unic al ROMGAZ
BLACK SEA LIMITED (înființată ExxonMobil Exploration and Production România
Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul
tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al)
ExxonMobil Exploration and Production România Limited care deține 50% din
drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru
zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.
Despre BVB
BVB este singurul operator de piețe de
valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piață din anul
2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde Depozitarul Central, responsabilă
pentru operațiunile de registru și decontare în România, iar din 2019
contrapartea centrală CCP.RO, instituție care va prelua funcția de compensare a
tranzacțiilor cu valori mobiliare în România și care va contribui la relansarea
pieței de produse derivate. BVB administrează două piețe distincte, Piața Reglementată
și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, pe care sunt listate o varietate de
instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond,
certificate, produse structurate, drepturi de preferință. Eforturile BVB și ale
stakeholderilor săi de modernizare și dezvoltare a pieței de capital din
România au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piață Emergentă de
către furnizorul global de indici FTSE Russell, în anul 2020. În prezent, 12
companii românești sunt incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor
emergente. Mai multe informații pe www.bvb.ro.