vineri, 14 noiembrie 2025

Publicat la 11/14/2025 04:23:00 p.m. de

Un nou proiect de anvergură. CONA ridică noul Centru Chirurgical Cardiovascular la Târgu Mureș

După aproape o jumătate de secol de la ridicarea Institutului Inimii din Târgu Mureș, un nou edificiu medical prinde contur: Centrul Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant. Un proiect de anvergură națională, gândit ca un Centru de Excelență în domeniu, care va oferi infrastructură medicală la standarde europene. 
Compania sibiană CONA se ridică din nou la înălțimea așteptărilor, avansând rapid cu lucrările, grație soluțiilor adoptate de specialiștii din cadrul acesteia.


În doar șase luni de la ordinul de începere a lucrărilor, echipa CONA a reușit să finalizeze structura de rezistență a clădirii și, în mare parte, fațadele. Performanța vine pe fondul unei planificări riguroase și a utilizării unor soluții tehnologice moderne, diferite de cele clasice. „Pentru a ajunge la acest ritm, am combinat managementul performant, planificarea atentă a resurselor, actualizarea constantă a graficului de execuție și lucrul în regim extins, inclusiv pe timp de noapte”, explică echipa de proiect CONA.
 
Prefabricare și integrare inteligentă a tehnologiilor

 
Unul dintre elementele-cheie ale succesului l-a reprezentat prefabricarea în bazele proprii de producție CONA. Structura este compusă preponderent din beton armat prefabricat, completat cu elemente metalice și porțiuni de beton turnat în șantier. Panourile de fațadă au fost produse tot în fabricile CONA, echipate cu ferestre, sisteme de fațadă ventilată și accesorii arhitecturale. Această abordare a permis finalizarea anvelopei clădirii concomitent cu ridicarea structurii de rezistență — un avantaj major pentru ritmul de execuție și pentru menținerea finanțării prin PNRR.
Fiecare zi pe șantier a fost o lecție de coordonare și răbdare. Spațiul restrâns și ritmul accelerat ne-au obligat să găsim soluții rapide și eficiente. Comunicarea permanentă cu echipa Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant a fost esențială pentru luarea deciziilor în timp real”, a declarat managerul de execuție al proiectului.


Inovație în organizarea spațiului și siguranță la standarde înalte

Spațiul redus al șantierului a impus soluții neconvenționale: gospodăria electrică a fost amplasată într-un corp subteran, peste care se va amenaja o zonă verde, iar echipamentele HVAC au fost integrate la etajul tehnic. În plin ritm de lucru, peste 250 de muncitori au fost coordonați simultan, în condiții stricte de siguranță și sub supravegherea permanentă a inspectorilor de SSM.

Cifrele confirmă amploarea lucrărilor:
  • 4.500 m³ elemente prefabricate din beton armat
  • 8.000 m³ beton turnat
  • 1.000 tone armătură
  • 220 tone structură metalică
  • 4.500 mp fațadă ventilată
  • 1.200 mp tâmplărie aluminiu
O echipă consolidată prin experiență

Proiectul de la Târgu Mureș se adaugă unei serii de realizări majore din portofoliul CONA, precum Parkingul multietajat din Mănăștur (Cluj-Napoca) sau extinderea Spitalului Județean Bistrița. Fiecare a fost o etapă de consolidare a know-how-ului companiei în construcțiile medicale și infrastructura publică.
Această construcție este pentru oameni — pentru cei care, în momente dificile, vor beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde. Am demonstrat prin fapte că proiectul este viabil, matur și că poate fi realizat în termen, respectând cerințele PNRR”, a declarat echipa de management CONA.

Noul Centru Chirurgical Cardiovascular va avea peste 20.000 mp desfășurați și va integra secții ATI, cardiologie, chirurgie cardiovasculară, laboratoare și spații administrative moderne. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are ca beneficiar Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

Despre CONA

CONA este o afacere de familie cu capital integral românesc, fondată în 1990.
Unul dintre cei mai mari antreprenori generali în construcții din România, CONA s-a impus ca lider pe segmentul construcțiilor industriale și al proiectelor complexe. 
Companiile din Grupul CONA însumează peste 1.000 de angajați și o cifră de afaceri de un sfert de miliard de euro în anul 2024.
Grupul oferă servicii integrate de proiectare, execuție, instalații și mentenanță, fiind recunoscut pentru calitate, inovație și profesionalism în domeniul construcțiilor.
În 2023 CONA a fost desemnată Firma de construcții a anului în România, iar 2025 a împlinit 35 de ani de activitate în domeniu.
    Trimite prin e-mail