marți, 25 noiembrie 2025

Publicat la 11/25/2025 08:10:00 p.m. de

Expoziţie temporară de arte plastice: „Salonul de Iarnă - artă medieșeană contemporană”

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș o complexă expoziție temporară, intitulată Salonul de Iarnă -  artă medieșeană contemporană, în cadrul căreia au fost invitați să participe numeroși artiști plastici locali.


Expoziția de grup reunește peste 100 de lucrări realizate în diverse tehnici, precum pictură, grafică, acuarelă, iconografie, fotografie și sculptură din portofoliul a 21 de artiști medieșeni, preocupați de mediul fascinant și sensibil al artei, unii dintre ei fiind deja consacrați și cunoscuți în acest domeniu, unii aflați la început de drum, iar alții doar preocupați de lumea mirifică a penelului.


În cadrul expoziției vor expune artiștii: Iancu Băcilă, Romulus Boieru, Ion Constantinescu, Cristina Deva, Ioan Alexandru Eleneș, Marius Fodor, Ianis Gheorghe, Ana-Florina Ghiroagă-Paveliu, Ladislau Lazăr, Horia Lupp, Horațiu Mureșan, Adriana Nemeș, Adél Palencsár, Cătălina Părău, Beniamin Nicolae Puică, Eugenia Roșian, Ioan Șarlea, Mădălina Tița, Niculae Țolea, Alexandru Vlasin și Dan Zaharia.






Ideea și scopul expoziției este de a aduce, din nou, în atenția publicului interesat și iubitor de frumos, o mică parte din realizările artiștilor noștri și de a promova pe simezele muzeului arta medieșeană contemporană.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 27 noiembrie, ora 17:00. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal Mediaș, Str. M. Viteazu, Nr. 46, în perioada  27 noiembrie 2025 –  20 februarie 2026.
    Trimite prin e-mail