Medieșeanca Andreea
DRAGOMAN joacă în aceste zile, alături de echipa României, la Campionatul
European Echipe Seniori 2025. Competiția se desfășoară în perioada 12-19
octombrie în Zadar, Croația. Andreea a contribuit ieri decisiv la calificarea
tricolorelor pe tabloul principal, reușind mai întâi să câștige meciul cu Enisa Sadikovic
(Luxemburg), scor 3-2, după ce a revenit de la 1-2! S-a concentrat extraordinar
și a egalat situația, adversarele având avantaj pe tabelă după prima
partidă. Tot ea a închis meciul cu Luxemburg cu o a doua victorie, 3-2 cu Sarah De Nutte!
A fost a treia victorie din 3 partide pentru Andreea Dragoman, prima venind în mediul de debut al naționalei, 3-0 cu Țara Galilor. Medieșeanca a intrat la masă a doua, reușind să câștige tot cu 3-2.
A fost a treia victorie din 3 partide pentru Andreea Dragoman, prima venind în mediul de debut al naționalei, 3-0 cu Țara Galilor. Medieșeanca a intrat la masă a doua, reușind să câștige tot cu 3-2.
„Prima la masa de joc pentru România a fost Adina Diaconu, care după două seturi în care a controlat jocul a fost surprinsă de adversară, iar Luxemburg a trecut în avantaj. Echilibrul s-a menținut și în al doilea meci, pe care Andreea Dragoman l-a împins în decisiv, unde a avut răspunsurile necesare în joc pentru a egala situația între cele două echipe.
Bernadette Szocs a adus România în avantaj cu o victorie fulgerătoare, de-a lungul celor trei seturi în care a cedat doar 10 schimburi. Punctul final a revenit, din nou, Andreei Dragoman, care, sub presiunea momentului, a obținut al doilea succes personal al zilei, tot în setul decisiv.“, a transmis FRTM.
- Adina Diaconu - Sarah De Nutte 2-3 (11-8, 11-7, 5-11, 9-11, 10-12)
- Andreea Dragoman - Enisa Sadikovic 3-2 (11-9, 9-11, 6-11, 11-3, 11-6)
- Bernadette Szocs - Melisa Sadikovic 3-0 (11-2, 11-2, 11-6)
- Andreea Dragoman - Sarah De Nutte 3-2 (11-7, 11-5, 6-11, 8-11, 11-5)
- Adina Diaconu – Charlotte Carey 3-1 (6-11, 11-3, 13-11, 11-8)
- Andreea Dragoman – Anna Hursey 3-2 (12-10, 11-8, 8-11, 8-11, 11-9)
- Elizabeta Samara – Danielle Kelly 3-0 (11-5, 11-6 11-7)
Meciurile se văd pe AntenaPLAY---> https://bit.ly/3P7H7cZ