vineri, 10 octombrie 2025

Publicat la 10/10/2025 05:54:00 p.m. de

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind reabilitarea fostului imobil care a găzduit Casa Armatei din Mediaș

 Primăria Municipiului Mediaș a accesat o linie de finanțare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare imobil str. Mihai Viteazul nr. 12 (fosta Casa Armatei)”, beneficiind de fonduri europene nerambursabile. Clădirea va fi transformată într-un muzeu multifuncțional, cu zone expoziționale moderne, spații pentru ateliere educaționale și culturale, laboratoare muzeale și o curte amenajată pentru evenimente în aer liber. O clădire anexă va găzdui o cafenea și activități conexe, anunță Primăria Mediaș, într-un comunicat de presă.


Prin intermediul acestui proiect, Primăria Municipiului Mediaș își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea durabilă a orașului, valorificarea patrimoniului cultural și crearea de noi spații destinate educației, culturii și turismului.

Această investiție este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, Prioritatea de investiții 8. O regiune atractivă, Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii centru”. Contractul de finanțare a fost semnat în luna octombrie 2025, iar perioada de implementare este de 36 de luni de la data semnării.

Am semnat în această săptămână un contract de finanțare pe fonduri europene, o investiție care se va referi la modernizarea fostei Case a Armatei. Această clădire, care se află într-un avansat stadiu de degradare, trebuie modernizată. Le mulțumesc colegilor mei din primărie care au lucrat pentru promovarea acestui proiect și, în același timp, îmi exprim dezamăgirea față de colegii consilieri locali de la PSD, care nu au votat pentru modernizarea Casei Armatei. Valoarea acestui contract de finanțare este de aproximativ 10 milioane de euro. Faza care urmează este aceea de organizare a unei licitații publice deschise, la care sunt invitate să participe toate firmele interesate”,
a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.
    Trimite prin e-mail