Vineri, 26 septembrie 2025, Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, a organizat „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Muzeul Municipal Mediaș.
Acest eveniment s-a desfășurat în 25 de țări europene
și a avut ca obiectiv prezentarea activităților științifice într-o manieră
interactivă, accesibilă tuturor categoriilor de vârstă.
Au fost susținute prezentări interactive de către
echipele de robotică „LTASrob”, „SNGine” și „The Resistance”. De asemenea, au
fost susținute diferite ateliere de chimie, biologie, tehnici de conservare a
patrimoniului, cartografie și dresaj canin.
Pe parcursul celor trei ore dedicate acestui eveniment,
peste 300 de persoane au vizitat Muzeul Municipal și și-au manifestat interesul
pentru atelierele interactive și prezentările realizate de echipele de
robotică.
Le mulțumim tuturor instituțiilor partenere care au
contribuit la reușita „Nopții
Cercetătorilor Europeni”: Liceul Teoretic „Axente Sever”, Colegiul
„Școala Națională de Gaz”, „Liceul Teoretic Roth-Oberth” și Clubul Copiilor.







