În această săptămână, primarul Municipiului Mediaș,
domnul Gheorghe Roman și reprezentanți ai Primăriei au avut o întâlnire cu
locuitorii de pe strada Metanului.
Discuțiile s-au axat pe probleme legate de parcările de
domiciliu recent amenajate, sistematizarea traficului în zonă, precum și alte
aspecte semnalate de cetățeni. Întâlnirea a avut ca scop identificarea
soluțiilor optime pentru îmbunătățirea condițiilor din cartier și menținerea
unui dialog deschis cu comunitatea locală.
Pe strada Metanului s-a desfășurat proiectul de
reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, implementat de operatorul
regional de apă și apă uzată S.C. Apa Târnavei Mari S.A. Astfel, după
finalizarea tuturor lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, administrația
publică locală a realizat lucrările de reparații ce constă în amenajarea
trotuarelor, turnarea de covor asfaltic și amenajarea locurilor de parcare.
Strada Metanului
este, de asemenea, inclusă în programul de întreținere a drumurilor din
municipiul Mediaș. Prin intermediul acestui program se realizează lucrări de
turnat covor asfaltic, plombe asfaltice, reparații la trotuare cu pavaj și
asfalt.
„În cartierul
Gloria am intervenit cu un program amplu de modernizare, au fost refăcute
rețelele de apă, de canalizare. Am intervenit cu programul de întreținere al
drumurilor, am refăcut trotuarele, am turnat covoare asfaltice și am amenajat
locuri de parcare. Am avut o discuție extrem de importantă și de utilă cu
oamenii care locuiesc în zonă și am stabilit împreună modul în care vor fi puse
la dispoziția cetățenilor aceste locuri de parcare. Un alt obiectiv pe care
l-am promis și l-am respectat în zonă este amenajarea locului de joacă în
incinta Școlii Naționale de Gaz”, a
declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.