Primăria
Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, în parteneriat cu Cercetașii
României – Turre Pitz Mediaș și Centrul de zi pentru copii din cadrul Direcției
pentru Asistență Socială Mediaș, a organizat ieri, 4 septembrie 2025, la
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport, o serie de activități educative
pentru copii.
Pentru câteva ore, copiii de la Centrul de zi, precum și alți copii interesați de această manifestare, au aflat lucruri interesante despre protecția mediului, reciclare și sustenabilitate de la voluntarii Cercetașii României – Turre Pitz Mediaș. De asemenea, au avut ocazia să interacționeze și să se cunoască mai bine printr-o serie de activități socio-educative, desfășurate atât în sala multifuncțională a centrului, cât și în sala de sport interioară.
„Dorim să organizăm și pe viitor astfel de evenimente care aduc bucurie copiilor din municipiul Mediaș. Toți cei prezenți la aceste activități au apreciat spațiul modern și primitor al Centrului Social Comunitar de Agrement și sport, dotările pe care acesta le oferă și au menționat că își doresc să mai colaboreze pentru organizarea unor astfel de evenimente.“, au transmis reprezentanții municipalității, într-un comunicat de presă.