În perioada 18-20 septembrie a avut loc cea de-a cincea ediție a Festivalului „Poveste Folk” de la Târgu Lăpuș. Sâmbăta trecută, în cadrul festivalului, a avut loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție și Interpretare – Poveste Folk, Târgu Lăpuș, o inițiativă menită să descopere și să susțină noi voci care scriu cu talent și emoție în acest registru atât de viu. Printre participanții la acest concurs care s-a desfășurat la Casa de Cultură Târgu Lăpuș, s-a numărat și Adriana Mărginean, o tânără din municipiul Mediaș. Într-o companie selectă, alături de câștigători de festivaluri și concursuri naționale de profil, aceasta a reușit să câștige Premiul 1. „Felicitări Adrianei Mărginean pentru Premiul 1 la Concursul Național de Compoziție și Interpretare Muzicală Poveste Folk care s-a desfășurat la Târgu Lăpuș în perioada 19- 20 Septembrie 2025” a fost mesajul transmis de Clubul Copiilor Mediaș, acolo unde tânăra studiază muzica alături de profesorul Claudiu Șimon.