miercuri, 27 august 2025

Publicat la 8/27/2025 12:29:00 p.m. de

Start în noul sezon al Ligii a 3-a

ACS Mediaș debutează la sfârșitul acestei săptămâni în campionatul Ligii a 3-a. Sâmbătă, de la ora 11:00, medieșenii vor întâlni, pe Stadionul 8 Mai, Minerul Lupeni. ACS Mediaș a fost repartizată în seria a 6-a și va avea adversari din județele Argeș, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara și Gorj. La sfârșitul săptămânii trecute, formația lui Alexandru Curtean a fost învinsă de Inter Sibiu în ultimul amical al verii.

În ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal au fost aprobate componența și seriile Ligii 3, ediția 2025 – 2026. ACS Mediaș va evolua în noul sezon competițional în seria a 6-a. Alături de gruparea de pe Târnava Mare, mai fac parte din această serie, ACS Muscelul Aro Câmpulung, Unirea Bascov, FC Păușești Otăsău, SCM Râmnicu Vâlcea, Viitorul Dăești, Inters Stars Sibiu, Jiul Petroșani, Minerul Lupeni, CSM Târgu Jiu, Gilortul Târgu Cărbunești și Vulturii Fărcășești. Astfel, medieșenii vor avea adversari din județele Argeș, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara și Gorj. Repartizarea în această serie ridică unele semne de întrebare, în condițiile în care ACS nu are adversari din județele vecine și va trebui să facă deplasări lungi care vor presupune și costuri mai mari.
 
S-a tras țintarul

 
La sfârșitul săptămânii trecute a fost stabilit programul meciurilor din campionatul Ligii a treia. Formația lui Alexandru Curtean va debuta în data de 30 august acasă cu Minerul Lupeni. Va urma apoi un meci deplasare cu Unirea Bascov și două meciuri la Mediaș cu CSM Târgu-Jiu și Jiul Petroșani. În etapa a cincea, ACS va întâlni în deplasare FC Păușești Otăsău, iar apoi la începutul lunii octombrie va veni la Mediaș, Muscelul Aro Câmpulung. Următorii adversari vor fi Gilortul Târgu-Cărbunești în deplasare, Viitorul Dăești acasă, Inter Stars Sibiu în deplasare, respectiv Vulturii Fărcășești acasă. În fine, în ultima etapă a turului, ACS Mediaș va întâlni în deplasare CSM Râmnicu-Vâlcea.
 
8 serii
 
În noul sezon, Liga 3 va avea 96 de echipe, împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze. Faza 1 este sezonul regular, în care fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape. La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
Faza 2 este play-off-ul și play-out-ul. Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off. Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
 
Cum se promovează/retrogradează
 
Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie. Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare. Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Se va juca un singur tur, adică 7 etape. Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general. Prin acest nou sistem, Liga 3 își propune să devină mai atractivă și mai competitivă. Noul format va debuta oficial în vara anului 2025.
 
Amical util
 
ACS Mediaș a pierdut ultima partidă de verificare a verii, scor 1-2, în compania formației Inter Sibiu. Formația vizitatoare a deschis scorul în minutul 23, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Mike, iar apoi în minutul 34 Andrei Bîrsan a majorat diferența dintr-o lovitură liberă. Până la pauză medieșenii au redus din diferență tot dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Cristian Avram. În repriza secundă niciuna dintre cele două combatante nu a mai găsit drumul spre gol, iar amicalul s-a încheiat cu victoria formației din Sibiu. „Deși rezultatul a fost unul negativ, partida a avut ritm bun și a reprezentat un test util înaintea startului oficial de sezon. Băieții noștri au arătat consistență în a doua repriză, atacând permanent, fără rezultat pe tabela de marcaj, dar demonstrând că sunt pregătiți să înceapă competițiile oficiale cu încredere și determinare”, a fost mesajul transmis de ACS Mediaș prin intermediul paginii oficiale. 
 
S-a întors la Mediaș
 
În altă ordine de idei, ACS Mediaș a bifat încă un transfer, cu puțin timp înainte de startul campionatului Ligii a 3-a. Este vorba despre mijlocașul Raul Hăjmășan. Jucătorul în vârstă de 24 ani, născut la Mediaș, va îmbrăca astfel din nou tricoul ACS-ului. În cariera sa, el a mai evoluat pentru cluburi cum ar fi: Gaz Metan Mediaș, Viitorul Târgu-Jiu, Minaur Baia Mare, Unirea Ungheni și Sparta Mediaș. „Am ales ACS Mediaș pentru că e clubul orașului meu, oraș care m-a făcut să iubesc fotbalul. Pentru început îmi propun să revin la o formă fizică considerabilă, ținând cont că am stat o perioadă mai lungă de timp și pe plan colectiv îmi propun să intrăm în play-off. Îndemn toți suporterii să vină la meciuri să ne susțină, deoarece vă promitem că o să dăm totul pentru culorile orașului!”, spune Raul Hăjmășan.
    Trimite prin e-mail