România a obținut aseară, la Stuttgart, o premieră absolută în dansul sportiv. Perechea Rareș Cojoc și Andreea Matei a cucerit German Open Championships (GOC), considerat cel mai prestigios concurs de dans sportiv din lume.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a reunit 1.250 de sportivi din 73 de țări. Campionii români, de 23 de ori campioni naționali, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar imnul României a răsunat în fața a 5.000 de spectatori. Mică galerie românească prezentă la eveniment a surprins momentele emoționante ale finalei.
Sibiul, gazdă a Campionatului Mondial de Dans 2025
Victoria de la Stuttgart aduce recunoaștere internațională României, iar Federația Națională de Dans Sportiv a decis organizarea Campionatului Mondial de Dans 2025, să se desfășoare în premieră în România, la Sibiu în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie.
Performanțe de excepție
Rareș Cojoc și Andreea Matei se află în fruntea clasamentului mondial de doi ani și au reușit în 2025 două Grand Slam-uri pentru România: primul la Wuxi, China, și acum la Stuttgart. În paralel, au obținut titlul de vicecampioni la Jocurile Mondiale de la Chengdu, aducând prima medalie pentru România la acest nivel.
Sprijinul necesar al familiei și sponsorilor
Părinții și sponsorii au avut un rol important în performanța tinerilor campioni. Liviu Cojoc, tatăl lui Rareș, a declarat: „Și-au sacrificat tinerețea muncind 8-10 ore pe zi pentru un rezultat mirific, unic în istoria României, iar azi trăiesc o bucurie la intensitate maximă! Felicitări României după acest concurs colosal, iar eu acum pot să declar că sunt un părinte fericit!”
Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex și șeful galeriei României, a adăugat: „A fost un final în care trăiești un sentiment uriaș, pe care nu-l poți simți decât alături de cei 5.000 de germani care apreciază calitatea dansului mai bine uneori decât arbitrii. Rareș și Andreea, alături de David Popovici și alți sportivi de performanță, ne fac mândri că suntem români!”