Rădăcinile tilișcane ale lui Ion Iliescu. Cum a fost primit președintele, în 2004, în Mărginimea Sibiului ~ Monitorul de Mediaş

Ion Iliescu duce cu el, pe lumea cealaltă, numeroase secrete. Dincolo de implicarea în sângeroasele evenimente din ’89, de mineriade, au rămas învăluite în ceață și rădăcinile fostului președinte. Una din variantele arborelui genealogic, susținută și de afirmațiile acestuia, îi atribuie origini sibiene. Mai precis din Mărginimea Sibiului, din Tilișca, comună pe care a vizitat-o cu mare fast în 2004. Monitorul de Sibiu a publicat un an mai târziu un articol în care a încercat să descurce ițele originilor sale sibiene. Vi-l redăm în întregime:

foto: Mesagerul de Sibiu

„Pentru majoritatea românilor, trecutul fostului președinte al României este învăluit în negură. Ignoranța multora dintre locuitorii plaiurilor mioritice a fost completată și de eforturile președintelui, uneori deloc de neglijat, de a retușa aspectele mai neplăcute ale biografiei sale. Cosmetizarea propriei biografii este ceva tipic comunismului. Ion Iliescu nu a făcut, din păcate, excepție de la regula vremurilor care se vor apuse. Foile îngălbenite ce reprezintă trecutul liderului sunt împânzite de o mulțime de semne de întrebare. Multe lucruri sunt încă în ceață în ceea ce privește rădăcinile și viața lui Ion Iliescu. Una din variantele arborelui genealogic legate de trecutul liderului post decembrist, susținută și de afirmațiile „zâmbărețului“, îi atribuia acestuia origini sibiene. Mai precis din Mărginimea Sibiului. Satul în care se spune că trăiesc rudele lui Ion Iliescu este Tilișca. Reporterul Monitorului de Sibiu a reușit să afle povestea acestor rude pierdute.

foto: Mesagerul de Sibiu

În timpul vizitei pe care liderul post decembrist a facut-o în Tilișca anul trecut (nr. – 2004) cei ce au urmărit micul ecran au fost martorii unor dezvaluiri surprinzătoare. Mai mulți țărani din localitate s-au decalarat rude ale președintelui. Acesta nu a negat deloc, ba din contra, a confirmat zvonul iscat. „Mă trag din ciobanii din Mărginimea Sibiului. Strămoșii mei au origini în Tilișca“, a susținut atunci Ion Iliescu. Tot românul știe însă că președintele s-a născut în Oltenița. La fel și părinții săi și părinții părinților săi. Se știe cu siguranță că, la începutul secolului trecut, familia locuia în Ulmeni, un sat de lângă Oltenița. Urmașii acestei familii au fost trei băieți, Aristide, Gheorghe și Vasile. Acesta din urmă este bunicul lui Ion Iliescu. Pe atunci numele de familie era Penu. De aceea nimeni nu a crezut tilișcanii ce se luptau să apară pe sticlă. „Se dau și ei mari. Vor să se vada la televizor și spun că sunt rude cu Ion Iliescu”, era reacția majorității telespectatorilor. Mulți dintre ei erau chiar impostori însă, ca în orice poveste, există și un sâmbure de adevăr.

foto: Mesagerul de Sibiu

Afirmațiilor liderului de la Cotroceni nu li s-a dat prea mare importanță. Au fost incluse în lungul șir al amintirilor ambigue pe care Ion Iliescu le are despre predecesorii săi. Vasile Penu s-a căsătorit și a avut doi fii, Alexandru și Eftimie Iliescu. Primul este chiar tatăl actualului președinte. Eftimie, fratele mai mic, a fost coleg de cizmărie cu Nicolae Ceaușescu, a studiat la Moscova și într-un final a ajuns securist. Dacă trecerea bruscă de la numele Penu la Iliescu vă nedumerește trebuie spus că tatăl lui Ionel a hotărât să-și schimbe numele de familie. Cauza a fost orientarea lui profund comunistă. Urmărit de poliție și admonestat de Vasile, el a hotărât să-și părăseaască familia și să fugă în Rusia.

foto: Mesagerul de Sibiu

De câte ori trebuie să se refere la trecutul său, Ion Iliescu pare brusc cuprins de amnezie. „Tatăl meu (…) a fost primul copil dintr-o familie de cinci băieți, singurul care a urmat după cele patru clase elementare și cursurile școlii de Arte și Meserii din Oltenița. Când bunicul meu a căzut prizonier pe front, tata s-a înscris voluntar în armată. Drept recompensă, după terminarea razboiului, noi am primit un loc de casă, pe care l-am transformat în grădină. Este singura amintire pe care o mai am de la bunici”, a declarat cu nevinovăție Iliescu într-un interviu acordat revistei VIP în 1998. E destul de ciudat cum atribuirea unei bucăți de pământ este singura amintire pe care președintele o are de la bunici. Pe de altă parte își amintește cu exactitate că bunicul a căzut prizonier pe front, iar tatăl s-ar fi înscris volunatar în armată. Conform registrului stării civile din Oltenița, tatăl lui Iliescu s-a născut în 1901. Dintr-un calcul simplu rezultă că, în cel mai bun caz, acesta ar fi avut cel mult 15 ani în momentul intrării României în Primul Război Mondial

Câte mame a avut Ion Iliescu?

Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion, s-ar fi căsătorit în 1929 cu Maricica, o țigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, o analfabetă care vorbea prost românește. Ea ar fi adevărata mamă a lui Ion Iliescu. Ionel, viitorul preledinte, s-a născut la 3 martie 1930. Nu a apucat să-și cunoască prea bine mama pentru că Maricica a murit în 1932. La numai un an de al nașterea fiului său, Alexandru a fugit în Rusia pentru a participat la congresul al V-lea al P.C. d. R, organizat la Gorikovo, lângă Moscova. Șederea în Rusia s-a prelungit însă cu încă 4 ani. Maricica murise iar copilul a rămas în grija bunicilor de pe strada Țigănie (actuala Ion Heliade Rădulescu) din Oltenița. Președintele a recunoscut de altfel că a copilărit printre țiganii de pe stradă. După ce tatăl său se întoarce în țară, Ionel se mută la București, la tatăl său. Alexandru fusese arestat și făcea închisoare cu intermitență. Tot atunci apare și un frate vitreg, rodul unei legături pe care „jucăușul“ Alexandru a avut-o cu soția unui tovarăș din închisoare. În 1940 apre o mamă vitregă a lui Ion, Marița Iliescu, sora mamei lui Ion Cioabă. Marița era o susținătoare și, în același timp, o activistă de seamă a partidului comunist. Acest lucru a făcut ca Ion Iliescu să o șteargă strategic din biografia sa pe Maricica și să susțină că mama sa este Marița. Însuși Ion Cioabă a recunoscut într-un interviu dat cu puțin timp înainte de a muri că el și președintele „Iliescu” erau „veri”. Marița dădea mai bine la dosar, asta cel puțin până în 1989.

Strămoșul din Tilișca

Nimic din această poveste nu te duce cu gîndul la Tilișca. Rădăcinile de oier trebuie căutate mai înainte. La finlul secolului trecut, Petru Iuga, cel care pe atunci era preot în comună, a scris o scrisoare către rudele sale din Oltenița. „Mama mi-a povestit multe despre scrisoarea asta și despre faptul că suntem rude cu cei din Oltenița. Dacă aș fi știut că domnu’ Iliescu va ajunge președinte eram mai atentă. Așa, am uitat multe din cele pe care mi le-a spus“, spune Ana Alexa, strănepoata lui Petru Iuga. Ana Alexa își amintește însă cu precizie cele auzite despre scrisoarea pe care străbunicul său a trimis-o în Oltenița. „Începea cu „Dragă frate sau dragă vere“. Era trimisă unui străbunic al lui Iliescu care s-a născut și el tot aici în Tilișca“, ne asigură Ana Alexa.

foto: Mesagerul de Sibiu

Răspunsul avea să apară mai târziu. Prin 1956-1957 a venit în Tilișca Anghel Savu, fratele Mariei Savu, soția bunicului lui Ion Iliescu. „A adus cu el o scrisoare în care arată că eram rude și că avem același înaintași. A stat, împreună cu soția, la Dionisie Iuga, un frate de-al lui Petru. De mâncat, mâncau în casa mamei mele“, își amintește Ana Alexa. Detaliile s-au pierdut în timp. Cine putea să știe că „zâmbărețul“ descendent al neamurilor din Oltenița avea să ajungă într-o bună zi președintele României. În Tilișca locuiau 3 dintre frații Iuga – Petru, Nicolae și Dionisie. Un înaintaș de-al lor a mers cu oile peste Carpați și s-a stabilit în împrejurimile Olteniței. Așa se face că un străbunic al lui Ion Iliescu este frate, sau văr, cu popa Petru Iuga.

Paraschiva

Una din fetele lui Nicolae, Paraschiva, a avut un fiu care s-a stabilit în zona Timișoarei. În anii ’70, nepotul Paraschivei a intrat într-o mare belea. A împușcat accidental o persoană. Paraschiva era decisă să-și ajute nepotul. S-a îmbrăcat în haine populare și a purces spre orașul de pe Bega. A cerut ajutorul primului secretar care, la acea vreme, era nimeni altul decît Ion Iliescu. „S-a dus la el îmbrăcată așa în haine populare. I-a spus că sunt rude și ia cerut să-l ajute pe nepotul ei. Și el l-a ajutat“, își deapănă amintirile Maria Cîmpean, fiica Paraschivei. Aceea nu a fost singura ocazie în care Paraschiva Iuga l-a întâlnit pe Ion Iliescu.

La mormintele strămoșilor

Următoarea întâlnire avea să se petreacă chiar în timpul primului mandat prezdențial al acestuia din urmă. „El a venit aici și pe timpul când era ministru al apelor. Atunci când s-a făcut barajul. Atunci a declarat pentru prima dată că se trage din Tilișca. În timpul vizitei din ’92, mama mea a vrut să vadă dacă-și mai amintește de ea. A ieșit în poartă când domnu’ președinte a trecut pe stradă. A venit la ea și au dat mâna. Mama l-a întrebat dacă o recunoaște. A răspuns: „Sigur că-mi amintesc când ai venit la mine în port popular. Cum să uit că doar suntem rude“. Eram și eu cu ea, acolo în poartă. A mai mers prin sat, da’ după aia a venit la noi în casă“, spune cu mândrie Maria Cîmpean. La vizita de anul trecut (nr – 2004), președintele a ținut să depună o coroană de flori la mormîntul lui Petru Iuga, înaintașul său.

foto: Mesagerul de Sibiu

Ceaușescu- geniul carpatin

Un exemplu notoriu de falsificare a propriei biografii este Ceaușescu, stăpânul absolut al României timp de un sfert de veac. Predecesorul lui Iliescu la conducerea României a început încă din 1965, imediat după preluarea puterii în partid, opera de cosmetizare a propriei biografii, care s-a dovedit a fi, mai apoi, primul pas în directia cultului personalitații. 23 de milioane de Români au crezut, timp de un sfert de veac – mulți o mai cred și astăzi – că omul care a condus destinele țării lor se născuse într-o comuna onorabilă, Scornicești, într-o familie de țărani săraci și cinstiți. În realitate, așa cum dovedește foaia matricolă, Ceaușescu nu se născuse în comuna Scornicești, ci într-un cătun din apropierea comunei, Tătărăi. Conform lui A. B. Cornea, originar din Scornicești, cătunul fusese intemeiat de cîteva pîlcuri de tătari, refugiați prin partea locului după răscoala lui Tudor Vladimirescu, pe lîngă care se aciuaseră ulterior mai multe grupuri de țigani nomazi. În timp ce comuna Scornicești se constituise prin 1803, cînd boierul Radu Scornici primise încuviințarea Episcopului de Slatina sa-i adune într-o așezare temeinică pe toți cei de prin partea locului și să le ridice o biserică. Conform autorului citat, numele real al familiei Ceaușescu ar fi fost, inițial, Ceausoglu, care se traduce din tătărăște prin fiu de slugă. Toate aceste detalii biografice deveneau, firește, incompatibile – dupa 1965 – cu noul statut al lui Ceaușescu și imperativele calitații sale de lider comunist, cu iz naționalist, ca să nu mai vorbim cu cele de geniu carpatin, titan al gîndirii ori mare cîrmaci. Astfel că primul gest făcut de Ceaușescu în 1965 a fost sistematizarea zonei, adică desființarea cătunului, unde se afla casa natală, și trecerea întregului teritoriu în administrarea comunei Scornicești. Astfel, noul lider al României își începea domnia prin raderea de pe fața pamîntului a așezării natale, din necesitați de biografie. Cum ambițiile lui Ceausescu, de membru a diverse academii si de doctor honoris causa, impuneau reglementarea urgentă a studiilor sale liceale și universitare, s-au luat măsuri retroactive. În decembrie 1965, Școala medie nr. 10 Zoia Kosmodemianskaia elibera Diploma de maturitate nr. 351243 absolventului Ceaușescu A. Nicolae, care terminase cursurile anului școlar 1964/1965, spre a se bucura de toate drepturile acordate de legile în vigoare. Absolventul devenise însa, între timp, de șase luni liderul partidului iar singurele sale studii atestate, pîna în acel moment, erau cele patru clase primare (a cincea începută, dar neterminată) trecute în foaia matricolă menționată. Odată cosmetizate studiile medii, Ceaușescu nu întarzie să absolve – o lună mai tîrziu, în ianuarie 1966 -Institutul de ªtiințe Economice V. I. Lenin, conform Diplomei nr. 180142/ian. 1965, document semnat în calitate de rector de Manea Mănescu, viitorul prim-ministru. Un fals intelectual calificat. Astfel, din necesitați de biografie, în numai cîteva săptămîni, Ceaușescu parcurgea în zbor toți anii de școală, din școala primară pînă la bacalaureat, precum și toate examenele facultații de economie generală – inclusiv examenul de diplomă – firește, cu nota maximă. Drumul geniului carpatin către academii și titluri de doctor honoris causa era, în felul acesta, larg deschis.

Mătușile care s-au pierdut pe drum

foto: Mesagerul de Sibiu

Cei mai atenți dintre cititori au observat o surprinzătoare contradicție în interviul acordat de fostul președinte săptămânalului VIP. Pe de o parte, Iliescu susține despre propriul său tată (Alexandru) că „a fost primul copil dintr-o familie cu cinci băieți”, pentru ca mai apoi să recunoască, în același interviu, faptul că în anii războiului (deoarece „tatăl era în lagăr iar mama intrase în clandestinitate, fiindcă începuse să simpatizeze cu comuniștii”, el ar fi locuit la o soră a tatălui: „Așa că am fost obligați să locuim la o matușă. Soțul ei era matar (ma’tsar), și lucra la Abatorul din București. La ei am petrecut anii de război.”

„Lumea libera“, în schimb, este foarte explicită la acest capitol: „Vasili Iliescu fost Ivanovici și Maria, fostă Savu, au avut doi băieți și două fete (Alexandru, tatăl lui Ilici, Eftimie, Aristița și Vergina).”

Cum se face atunci că Iliescu nu-și mai amintește de surorile propriului tată și susține că ar fi fost 5 frați, deși recunoaște că în anii războiului a locuit la o soră a tatălui, o matușă (probabil Aristița sau Vergina)? De ce le-o fi scos Ion Iliescu din biografia oficială pe cele două biete femei, surorile propriului tată, matușile Aristița și Vergina? Cu ce-or fi greșit oare sărmanele, încat Ion Iliescu le-a repudiat din biografie? Faptul ca soțul uneia lucrase la Abator, în anii războiului, ca matar? Singura ipoteza plauzibilă ar putea fi legată de unele evenimente controversate, petrecute la Abator, la începutul anilor ’40, care, după 1948, dădeau prost la dosar.“ (Monitorul de Sibiu, 2005)