miercuri, 9 iulie 2025

Publicat la 7/09/2025 02:03:00 p.m. de

Control judiciar pentru bărbatul care a înșelat o femeie din Mediaș cu peste 70.000 de lei

 

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, cetățean străin, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi convins o femeie de 69 de ani din Mediaș să investească fictiv în acțiuni.

Judecătoria Mediaș / foto: Nova TV

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2 iunie – 7 iulie a.c., bărbatul ar fi câștigat încrederea victimei, determinând-o să-i permită accesul la conturile bancare, sub pretextul unor investiții financiare avantajoase. Ulterior, acesta ar fi efectuat transferuri bancare fără consimțământul femeii, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 70.725 de lei.

Bărbatul a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș în noaptea de 8 iulie, pentru 24 de ore, și prezentat ulterior instanței, care a dispus măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Autoritățile reamintesc că această etapă a procesului penal nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

    Trimite prin e-mail