Medieșeanca
Maria Herman a reușit o nouă
performanță importantă, de această dată în proba de 8000 m Trail – FEMININ, la Campionatul
Național de Cros Masters 2025, competiție desfășurată ieri la Cocorăștii Mislii (Prahova).
„Pe dealurile ce încep să se ridice lin după ce treci de
Ploiești, când în depărtare vezi deja crestele Bucegilor, s-au desfășurat în
această frumoasă dimineață de iunie întrecerile Campionatelor Naționale de cros
Master, o competiție rezervată celor retrași din activitatea de performanță,
însă rămași cu sufletul dar și cu trupul implicați în mișcarea atletică din
Romania. Am auzit după concurs povești spuse despre curse de maraton alergate
peste Ocean, care s-au întâmplat în urmă cu perioade de timp care se măsoară în
jumătăți de secol, povești spuse cu aceeași emoție cu care au fost trăite. Ne
îndreptăm tot respectul către cei pentru care atletismul face parte din viața
lor, chiar dacă în buletine cifra zecilor din dreptul vârstei trece de 5, 6, 7,
ca să nu mai spunem de 8...
O competiție reușită azi, aici, la Cocorăștii Mislii,
pentru care și organizatorii merită aplauze.“, a transmis Federația Română de Atletism.