Vineri, 23 mai, noua creșă din municipiul Mediaș și-a deschis porțile pentru părinții care doresc să își înscrie copiii la această unitate de învățământ începând cu anul școlar 2025 – 2026.
La această activitate a fost prezent și primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman. Persoanele care au participat la ziua porților deschise au avut ocazia să vadă dotările creșei, să se intereseze despre activitățile pe care le pot desfășura copiii în cadrul acesteia și să afle detalii despre procedura de înscriere.
„Ziua porților
deschise la creșa din cartierul Vitrometan ne-a dat posibilitatea să prezentăm
un proiect așteptat și promis cu foarte mulți ani în urmă. Dacă în campania
electorală din anul 2020 îmi exprimam angajamentul că voi duce la bun sfârșit
această investiție, astăzi o parte din persoanele care în acel an își exprimau
neîncrederea în mine spun că acest proiect nu este o mare realizare sau că era,
până la urmă, o formalitate. Constat că în această situație se află orice
proiect pe care îl derulăm în orașul nostru. Mă bucură faptul că, în marea lor
majoritate, medieșenii înțeleg că fără proiecte, fără bani, fără încredere și
răbdare, nici măcar o investiție la nivelul municipiului Mediaș nu s-ar putea
realiza. În ceea ce mă privește, voi face tot ce ține de mine pentru a duce la
bun sfârșit toate investițiile pe care le vedem în momentul de față în Mediaș
la fiecare pas”, a declarat primarul
municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.
Creșa de pe strada Blajului din cartierul Vitrometan a
fost inaugurată în luna martie, construcția fiind finanțată prin Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Națională de
Investiții „C.N.I.” – S.A. - Programul Național de Redresare și Reziliență,
Subprogramul „Unități și instituții de
învățământ de stat“. Recent, a fost dată în administrare Grădiniței cu
program prelungit „Pinocchio”.
Menționăm că prima etapă a înscrierilor la creșele din
municipiul Mediaș se desfășoară în perioada 26 – 30 mai 2025, iar locurile
disponibile pentru anul 2025-2026 sunt următoarele:
- noua creșă din cartierul Vitrometan beneficiază de 40
de locuri, înscrierile se fac la Grădinița cu program prelungit „Pinocchio”;
- creșa din cartierul Vasia beneficiază de 50 de locuri,
înscrierile se fac la sediul creșei;
- creșa din cartierul Gura Câmpului beneficiază de 50 de
locuri, înscrierile se fac la Grădinița cu program prelungit „Rază de soare”;
-creșa din cartierul Gloria beneficiază de 20 locuri, iar
înscrierile se fac la Grădinița cu program prelungit „Micul prinț”.