miercuri, 1 noiembrie 2023

Publicat la 11/01/2023 09:52:00 a.m. de

Centura Mediașului, încă un pas înainte

După ce proiectul variantei ocolitoare a municipiului Mediaș a primit, recent, avizul Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la sfârșitul săptămânii trecute, varianta ocolitoare a orașului a trecut și de Comisia Tehnică de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Astfel, în acest moment mai sunt doi pași de făcut în acest proiect, respectiv trecerea de Comisia interministerială și aprobarea Hotărârii de Guvern. În acest moment investiția este scoasă la licitație, astfel încât proiectul să câștige timp. Trebuie menționat faptul că există o clauză care prevede faptul că, în cazul în care nu va exista finanțare, contractul este nul.

Pe unde trece centura

Traseul variantei de ocolire a Municipiului Mediaș are o lungime de 8769,49 metri și începe la intrarea în oraș dinspre Sibiu, din sensul giratoriu existent, traversează calea ferata și strada Rora Mare, ocolește stația de epurare ape uzate a orașului, traverseaza canalul Ighiș și râul Târnava Mare. În continuare traversează strada Titus Andronic și zona Gura Câmpului intersectându-se cu DN 14 A, strada Baznei, printr-o girație suspendată, dupa care urmează cursul râului Târnava Mare, pe care îl traversează cu pod, traverseaza calea ferată și se intersectează cu DN 14 la intersecție cu drumul Buzdului. Varianta ocolitoare va avea opt pasaje/poduri/viaducte/pasarele cu lungimea totală de aproximativ 5.125 metri liniari, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie. Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 1,1 miliarde de lei, inclusiv TVA

    Trimite prin e-mail