Conform
programului de execuție
remis de către compania Apa Târnavei Mari, în prezent se lucrează pe Titu
Maiorescu, acolo unde vechea rețea
de canalizare din tuburi de beton va fi înlocuită. Lucrările se derulează în cadrul
„Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de Coeziune al
Uniunii Europene.
Lucrările
de reabilitare a rețelei
de apă
și canalizare demarate în Cartierul După Zid din Mediaș continuă, conform programului de execuție, pe strada Titu Maiorescu.
Pe această arteră, vechea rețea
de canalizare din tuburi de beton va fi înlocuită. Astfel, pe o lungime de 120 metri liniari între strada
După Zid și strada
Târnavei, se înlocuiesc conductele din tuburi de beton cu o vechime de peste 40
de ani, cu conducte noi din polipropilenă cu diametrul de 300 milimetri.
Rețele noi
Lucrările din După-Zid se derulează în cadrul „Proiectului
regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în
regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni,
județul Sibiu”.
Acesta beneficiază de finanțare
nerambursabilă
din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Compania Apa Târnavei Mari desfășoară, în prezent,
lucrări
la rețeaua de apă și rețeaua de
canalizare în
municipiul Mediaș, în cadrul contractului
ATM-CL-01 „Reabilitare
și extindere rețele
de apă și de canalizare, conducte de aducțiune și gospodărie de apă în
Municipiul Mediaș”. Antreprenorul executant al acestor lucrări este
asocierea dintre societatea Geiger Transilvania, în calitate de lider de
proiect și societatea
Ludwig Pfeiffer, în calitate de asociat. Valoarea contractului este de 133,2
milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție este de 31 luni. „Ne cerem scuze pentru disconfortul
creat și vă
mulțumim pentru înțelegere, asigurându-vă că toate
lucrările
sunt realizate în
beneficiul comunității noastre și în mod
direct al dumneavoastră, al consumatorilor finali. În cazul întreruperilor
furnizării apei, ca urmare lucrărilor programate, clienții din zonele afectate vor fi anunțați cu cel
puțin 24 ore înainte,
prin publicarea de anunțuri pe
website-ul www.apatarnavei.ro și pagina
de Facebook a companiei, cât și în
presa locală”
spun reprezentanții
operatorului regional de apă și apă
uzată.
În mod operativ
Cu toate acestea, apariția unor avarii pe rețeaua publică
de alimentare cu apă
nu poate fi prevăzută și este însoțită,
de regulă,
de întreruperea
imediată a
furnizării
apei. În
consecință, în astfel
de situații, anunțarea întreruperii
furnizării
apei este ulterioară
sistării
efective a alimentării
cu apă.
„Compania Apa Târnavei Mari face eforturi susținute pentru a anunța și remedia cât
mai operativ avariile, în
scopul informării
utilizatorilor asupra zonei afectate și
orei estimate pentru reluarea serviciului, la parametri normali. Pentru
solicitări și sesizări, vă rugăm să ne
contactați la adresa de email office@apatarnavei.ro și la numărul
de telefon 0269 845 919, urmând
indicațiile audio” mai spun reprezentanții operatorului.