luni, 19 iunie 2023

Publicat la 6/19/2023 09:02:00 a.m. de

Emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a. A început Evaluarea Națională


3.284 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin săptămâna aceasta Evaluarea Națională în județul Sibiu. Examenul a început astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 21 iunie, se desfășoară proba scrisă la Matematică, iar joi, 22 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă. În județul Sibiu, acest examen se va desfășura în 88 de centre de examen. Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 28 iunie. Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul de evaluare naţională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 28 iunie, în intervalul orar 16:00 19:00 și 29 iunie, în intervalul orar 8:00 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
    Trimite prin e-mail